APOTEOZÁ, apoteozez, vb. I. Tranz. (În antichitatea greco-romană, cu privire la eroi și împărați) A pune în rîndul zeilor, a zeifica, a diviniza. După moarte, împăratul August a fost apoteozat. ♦ Fig. A aduce (cuiva) laude sau onoruri neobișnuite; a ridica în slavă (o persoană sau un eveniment). Nu sîntem, totuși, dintre acei care apoteozează trecutul nostru idilic. HOGAȘ, DR. II 171. – Pronunțat; -te-o-.