apoteótic, ~ă a [At: ODOBESCU, ICON. TR. 5 / Pl: ~ici, -ice / E: apoteoză + -(o)tic] 1 (Rar) De apoteoză. 2 Care constituie o apoteoză.

APOTEÓTIC, -Ă, apoteotici, -ce, adj. (Rar) De apoteoză, care constituie o apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Apote[oză] + suf. -otic (după hipnoză – hipnotic).

APOTEÓTIC, -Ă, apoteotici, -ce, adj. (Rar) De apoteoză, care constituie o apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Apote[oză] + suf. -otic (după hipnoză – hipnotic).

APOTEÓTIC, -Ă, apoteotici, -e, adj. (Rar) De apoteoză, privitor la apoteoză. [Pr.: -te-o-] – Din apote[oză] + suf. -otic.

apoteótic (-te-o-) adj. m., pl. apoteótici; f. apoteótică, pl. apoteótice

apoteótic adj. m. (sil. -te-o-), pl. apoteótici; f. sg. apoteótică, pl. apoteótice

APOTEÓTIC adj. v. triumfal.

APOTEÓTIC, -Ă adj. (Rar) De apoteoză, privitor la apoteoză. [Pron. -te-o-. / < apoteoză].

APOTEÓTIC, -Ă adj. care constituie o apoteoză; triumfal. (< apote/oză + -otic)

apoteótic, -ă adj. și substantivizat Triumfal ◊ „Final apoteotic: «Se ivesc zorile unei noi vieți».” I.B. 4 VII 72 p. 2. ◊ „[...] unul din acele finaluri care nu pot încolți decât pe teritoriul filmului adevărat, pentru că refuză convenția apoteoticului și așază, încă o dată, întreaga curgere a faptelor în matca vieții obișnuite.” I.B. 27 XII 77 p. 2 (din apoteoză; DN3)