apăráie sf [At: CREANGĂ, P. 66 / E: apă + -ăraie] (Pfm) Apărie.

APĂRÁIE s. f. Apărie. – Apă + suf. -ăraie.

APĂRÁIE s. f. Apărie. – Apă + suf. -ăraie.

APĂRÁIE s. f. Apărie. Toarnă apa cea din fîntînă pe jăratec... ba încă face și o apăraie prin casă de s-a îndrăcit de ciudă hîrca de la bucătărie. CREANGĂ, P. 66. ◊ Fig. Afară noaptea se îngroșase. Din bucătăria de vară curgea în bătătură apăraie de lumină sîngerie. DAN, U. 51.

APĂRÁIE s. f. Apărie. – Din apă + suf. -ăraie.

apăráie s. f., art. apăráia, g.-d. art. apăráiei

apăráie s. f., art. apăráia

APĂRÁIE s. apărie, baltă, băltoacă, lăcăraie, lăcărie, udătură, (pop.) udeală. (Era o ~ pe jos!)

apăraie f. apă multă vărsată pe jos: face și o apăraie prin casă GR.

apăríe și apăráĭe f., pl. ăĭ (d. apă). Apă multă (vărsată pin casă orĭ pe drum).

APĂRAIE s. apărie, baltă, băltoacă, lăcăraie, lăcărie, udătura, (pop.) udeală. (Era o ~ pe jos!)