antiteză definitie

17 definiții pentru antiteză

antitéză sf [At: NEGRUZZI, S. III, 55 / Pl: ~ze / E: fr antithèse] 1 Opoziție dialectică între două fenomene, idei, judecăți etc. 2 Figură de stil bazată pe opoziția dintre două fenomene, situații, personaje etc. care se pun reciproc în relief. 3 (Fiz) Idee care constituie al doilea element al unei antinomii.
ANTITÉZĂ, antiteze, s. f. 1. Opoziție dialectică între două fenomene, idei, judecăți etc. ♦ Figură de stil bazată pe opoziția dintre două idei, fenomene, situații, personaje, expresii etc., care se evidențiază reciproc. 2. (Fil.) Momentul al doilea al triadei teză-antiteză-sinteză, care neagă teza. – Din fr. antithèse.
ANTITÉZĂ, antiteze, s. f. 1. Opoziție dialectică între două fenomene, idei, judecăți etc. ♦ Figură de stil bazată pe opoziția dintre două idei, fenomene, situații, personaje, expresii etc., care se pun reciproc în relief. 2. (Fil.) Momentul al doilea al triadei teză-antiteză-sinteză, care neagă teza. – Din fr. antithèse.
ANTITÉZĂ, antiteze, s. f. Opoziție, contrast între două lucruri, fenomene, idei etc. exprimînd caracterul dialectic al oricărui proces de dezvoltare din natură și societate; negarea vechiului de către nou. ♦ Figură de stil care se bazează pe opoziție. Un exemplu de antiteză ne oferă următoarele versuri ale lui Eminescu: «Ea un înger ce se roagă – El un demon ce visează; Ea o inimă de aur – El un suflet apostat».
ANTITÉZĂ, antiteze, s. f. Opoziție între două fenomene, idei etc. exprimând caracterul dialectic al oricărui proces de dezvoltare din natură și societate. ♦ Figură de stil care se bazează pe opoziție. – Fr. antithèse (lat. lit. antithesis).
antitéză s. f., g.-d. art. antitézei; pl. antitéze
antitéză s. f. → teză
ANTITÉZĂ s. opoziție. (Relații de ~.)
ANTITÉZĂ s.f. 1. Opoziție între două idei, între două noțiuni, între două teze. 2. Figură de stil bazată pe contrastul dintre două idei care se pun în relief una pe cealaltă. 3. Judecată opusă unei alte judecăți, numită teză. ♦ (În filozofia lui Hegel) A doua etapă a triadei; negație, opoziție. [< fr. antithèse, cf. lat., gr. antithesis – opoziție].
ANTITÉZĂ s. f. 1. opoziție dialectică între două fenomene, idei, judecăți. 2. figură de stil care exprimă opoziția dintre două idei, fenomene, situații, personaje etc. puse reciproc în lumină. 3. (fil.; la Hegel) treapta a doua a triadei, opusă tezei. (< fr. antithèse, gr. antithesis)
ANTITÉZĂ ~e f. 1) Opoziție între două sau mai multe idei, noțiuni, acțiuni; contrast. 2) log. Judecată opusă tezei. 3) Figură de stil bazată pe contrastul dintre două cuvinte, noțiuni, personaje. 4) (în filozofia lui Hegel) A doua etapă a triadei. /<lat. antithesis, fr. antithese
antiteză f. 1. opozițiune de idei sau de vorbe; 2. fig. opozițiune între lucruri sau persoane.
*antitéză f., pl. e (vgr. antithesis, d. anti, contra, și thésis, pozițiune). Ret. Figura pin care se opun ideile: Dumnezeŭ e mare în lucrurĭ micĭ. V. retorică.
ANTITE s. opoziție. (Relații de ~.)
anaforă alternantă (antiteză) se numește anafora pronominală, în care pronumele anaforic se repetă alternant (pers. I cu pers. a II-a sau a III-a), realizând o antiteză caracteristică (R): „Tu te scoli de cu noapte ca să răspunzi celor ce te consultă; el, ca să ajungă devreme cu armata acolo unde trebuie. Pe tine te trezește cântecul cocoșilor, pe el, al trompetelor etc.” (Q., vol. III, p. 66); „Ea un înger ce se roagă – el un demon ce visează; Ea o inimă de aur – el un suflet apostat; El, în umbra lui fatală, stă-ndărătnic rezemat- La picioarele Madonei, tristă, sfântă ea veghează.” (Eminescu)
antiteză (gr. antithesis „opoziție”), figură de stil care constă în asocierea, în același enunț sau context mai larg, a unor idei, imagini sau noțiuni cu sens contrar, menite să se lumineze reciproc (A): „Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.” (Eminescu) A. reflectă totdeauna o gândire ageră, pătrunzătoare și este expresia ei lingvistică. „Orice adevăr profund – spune Lessing – se poate exprima printr-o antiteză.” Căci „antiteza – observă Nietzsche – este poarta prin care [și] eroarea se strecoară de preferință spre adevăr.” ( K., p. 326).
antiteză fonologică (gr. antithesis „înlocuirea unei litere cu alta”), modificarea unui cuvânt prin schimbarea unei litere (antithesis est, cum littera pro littera ponitur); cf. lat. bobis (vobis) – asimilare consonantică regresivă: „betacism”; schimbarea d > r peres (pedes), meridiem (medidiem); a > e: stetim (statim) (A).

antiteză dex

Intrare: antiteză
antiteză substantiv feminin