AN¹ adv. (Popular și arhaizant) 1. Anul trecut, acum un an. Mi-a luat omul zapciului an boii, o să-mi ia acum și iapa. CAMIL PETRESCU, B. 9. An n-am cîștigat, estim am păgubit, la anul trag nădejde. PANN, P. V. II 85. Cum a dat dumnezeu an Holde mîndre lui Traian, Astfel să dea ți la voi, Ca s-avem parte și noi. TEODORESCU, P. P. 147. ◊ Loc. adj. De an = (datînd) de anul trecut. În grădină ard mocnit și singur frunzele de an. D. BOTEZ, P. O. 26. ◊ Expr. (în legătură cu nume de anotimpuri) An-iarnă (sau -vară, -primăvară, -toamnă) = astă- iarnă (sau astă-vară etc.). Ca mîine o să ningă iar. Îmi amintesc un pic de-an-iarnă. PERPESSICIUS, S. 164. Oameni buni! an-iarnă bordeiu-mi arsese. ALECSANDRI, P. A. 50. 2. (Precedat de «mai», exprimă un timp neprecizat, în trecut) Acum cîțiva ani. S-a sculat mai an Bădica Troian Și-a încălecat... ALECSANDRI, P. P. 387. ◊ Loc. adj. De mai an = (datînd) de acum cîțiva ani. Sărmanul lup căta oriunde mîntuire, Și întîlnind pe un motan, Prieten de mai an, îi zice... DONICI, F. 52.