an m. (lat. annus, it. pg. anno, pv. fr. cat. an, sp. año). Timpu cît se învîrtește pămîntu în prejuru soareluĭ. A fi de atîțĭa anĭ, a avea cutare etate. A fi mare saŭ mic de anĭ, a fi mare saŭ mic în etate. An adv. Anu trecut, acú un an: așa a fost și an. La anu, la anu viitor, (și iron.) nicĭ-odată: aĭ să capeți la anu! An țarț, acú doĭ anĭ în urmă. An cu an sau (maĭ rar) an de an, în fie-care an pe rînd: datoria a crescut an cu an. – Anu creștinesc începe la 1 Ĭanuariŭ și are 12 lunĭ de cîte 30 și 31 de zile, afară de Februariŭ, care are 28, iar din 4 în 4 anĭ 29. Anu turcesc are 12 lunĭ lunare de cîte 29 și 30 de zile. Epoca începutuluĭ anuluĭ a variat la toate popoarele; Egipteniĭ, Haldeiĭ, Perșiĭ ș. a. începeaŭ anu la echinocțiu de toamnă (21 Septembre), alte popoare la solstițiu de ĭarnă, altele la cel de vară. La Francejĭ, la suirea luĭ Carol IX, începea la Paște. Un edict al acestuĭa, la 1564, ordonă să înceapă la 1 Ĭanuariŭ, dată pur civilă. Anu financiar saŭ bugetar începe la 1 April, cel școlar, de de ordinar, la 1 Septembre.