ALCĂTUͲ, alcătuiesc, vb. IV. Refl. (Arhaizant și popular; urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A cădea la învoială, a se înțelege (cu cineva). Cum gătesc descărcatul și mă alcătuiesc cu vameșii... viu și eu după tine. SADOVEANU, D. P. 93. Făr-a mai sta pe gînduri, m-am dus degrabă de m-am alcătuit cu vivandiera ca să-i iau locul. ALECSANDRI, T. 931.