ALBIOÁRĂ, albioare, s. f. Albiuță. Dar mamă-sa ce făcea? Puțină apă-ncropea Și-n albioară mi-o punea Și băiatul că-l scălda, în cîrpe albe-l înfășa, în albioară mi-l culca. ȘEZ. III 64. – Pronunțat: -bi-oa- și (popular) -bioa-.