ALÁMĂ, (2) alămuri, s. f. 1. Aliaj de cupru și zinc, de culoare galbenă-aurie, mai tare decît cuprul și foarte rezistent la umezeală; are numeroase întrebuințări în industrie. Chelia lui sclipește în soare ca o alamă de la locomotivă. SAHIA, N. 30. Zvîrr! cu pravila cea mare după călugări. Apoi, umflînd un sfeșnic zdravăn de alamă, după dînșii, să-i afurisească. CREANGĂ, A. 79. Este-un cort... Cu țărușe De aramă, Cu cîrlige De alamă. TEODORESCU, P. P. 477. 2. (La pl.) Obiecte (mai ales instrumente muzicale) De alamă (1). Fanfara din grădina orașului continuă să urle. Alămurile și toba ei se-aud pînă in mahalale și dincolo de ele. PAS, L. I 289. Pe șina proaspătă s-a scos încă o locomotivă... cu alămuri noi, care sclipesc în soare. SAHIA, N. 29.