ajutór n., pl. oáre și urĭ (lat. adjutorium). Acțiunea de a ajuta: a chema, a veni, a sări în ajutor cuĭva, a-ĭ aduce ajutor. Persoană care ajută (după fr. adjoint, adjunct, orĭ aide, ajutor): primaru și ajutoarele luĭ (nu ajutoriĭ!). Un bir numit și ajutorință (sec. 18). Ajutor! strigăt de cerut ajutor (adică: sărițĭ în ajutor, dați-mĭ ajutor!). – Fem. d. ajutor (de primar, de ex.) nu e ajutoare, ci ajutătoare saŭ (maĭ bine!) tot ajutor, s. n. ca sprijin, reazem ș. a. Cp. cu membru, meșter și șef.