ajutá [At: COD. VOR. 32 / V: (reg) agiu- / Pzi: ajút / E: lat adjutare, it ajutare] 1-2 vtr A (se) servi (de cineva sau de ceva) ca ajutor Si: (rar) ajutora (1-2), (rar) ajutori (1-2). 3-4 vtr A(-și) da ajutor. 5-6 vt (Înv; îe) A-l ~ pe cineva puterea (sau capul, mintea etc.) A avea capacitatea fizică (sau intelectuală) de a face un anumit lucru. 7 vt (îe) Așa să-mi ~te Dumnezeu! Formulă cu care se încheie depunerea unui jurământ. 8 vt (Pfm; îe) Doamne ~tă! Formulă de invocare a divinității la începutul unei acțiuni. 9-10 vt (Îae) Situație favorabilă în (evoluția unei acțiuni sau în) starea cuiva. 11 vt (Îae) Bun mers al treburilor. 12 vt (Îe) A-i da tot cu Doamne- ~tă A sili pe cineva să facă un lucru. 13 vt (Im; îs) Doamne -tă Bătaie. 14 vt (Îas; ccr) Lovitură. 15 vt (Îas; ccr) Ciomag. 16 vt (Îe) Mai de Doamne- ~tă Mai bun. 17 vt (Jur; înv) A ocroti. 18 vi (Înv) A fi de folos.

AJUTÁ, ajút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) da ajutor, sprijin. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea etc.) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. (Absol.) Doamne-ajută = a) formulă de invocare a divinității folosită la începutul unei acțiuni; b) (substantivat) situație favorabilă în evoluția unei acțiuni, în starea cuiva; spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat; ir.) lovitură, bătaie. ◊ Loc. adj. (Mai) de Doamne-ajută = (mai) de seamă, (mai) bun, de oarecare valoare. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos, a servi, a sluji. – Lat. adjutare.

AJUTÁ, ajút, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) da ajutor, sprijin. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. ◊ Expr. (Absol.) Doamne-ajută = a) formulă de invocare a divinității, folosită la începutul unei acțiuni; b) (substantivat) situație favorabilă în evoluția unei acțiuni, în starea cuiva; spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitură. (Mai) de Doamne-ajută = (mai) de seamă, (mai) bun, de oarecare valoare. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos, a servi, a sluji. – Lat. adjutare.

AJUTÁ, ajút, vb. I. 1. Tranz. (Urmat adesea de determinări introduse prin prep. «la», «cu» sau de o propoziție cu verbul la conjunctiv) A da cuiva ajutor, sprijin, asistență. Să vie de acolo să ne ajute un tovarăș, doi. DUMITRIU, N. 247. Dacă nu l-oi ajuta eu, cine să-l ajute? CREANGĂ, P. 38. ◊ Expr. A-l ajuta (pe cineva) puterea sau capul, mintea etc. (mai ales în construcții negative sau limitative) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. Să-mi dea ajutor la trebi, după cît îl ajută puterea. CREANGĂ, P. 13. ◊ Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «cu») A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor, a lua pe cineva sau ceva în ajutor. Agățăm felinarele de stîncă și începem să ne urcăm printre doi pereți, ajutîndu-ne cu mîinile, cu bocancii, cu genunchii și cu spinarea. BOGZA, Ț. 63. ♦ Refl. reciproc. Dă, sîntem datori a ne ajuta unii pe alții. CREANGĂ, P. 330. 2. Intranz. A fi de folos, a sluji. I-a ajutat la prășit. Medicamentul nu i-a, ajutat, deoarece nu l-a luat la timp. ◊ Badea-i călător, pornește. Pe mine mă părăsește, Nu-i ajute ce gîndește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 160. ◊ Expr. Doamne-ajută = a) formulă de invocare a divinității, folosită de către cei superstițioși la începutul unei lucrări; b) (substantivat, rar) spor, mers bun al treburilor. Unde se întîmplă una ca asta, acolo nu-i niciodată doamne-ajută. MARIAN, O. I 278. La casa fără copii nu cred că mai este vrun doamne-ajută. CREANGĂ, P. 74; c) (substantivat, ironic) bătaie, lovitură; (concretizat) ciomag. Să nu te pomenești cu un doamne-ajută pe spinare! PANN, P. V. 11 102. ◊ Loc. adj. (Mai) de doamne-ajută = (mai) de seamă, de oarecare valoare, cu care te mulțumești în lipsă de ceva mai bun. N-apucase calul să se depărteze o bucată de loc mai de doamne-ajută, și iată zmeoaica iară îi ajunge. ISPIRESCU, L. 194.

AJUTÁ, ajút, vb. I. 1. Tranz. A da cuiva ajutor. ◊ Expr. A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos; a sluji. ◊ Expr. Doamne-ajută = a) formulă de invocare a divinității, folosită de către cei credincioși la începutul unei acțiuni; b) (substantivat) spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitură. (Loc. adj.) (Mai) de doamne-ajută = (mai) de seamă, de oarecare valoare. – Lat. adjutare.

ajutá (a ~) vb., ind. prez. 3 ajútă

ajutá vb., ind. prez. 1 sg. ajút, 3 sg. și pl. ajútă

AJUTÁ vb. 1. a (se) ajutora, a (se) ocroti, a (se) proteja, a (se) sprijini, a (se) susține, (rar) a (se) protegui, (înv. și pop.) a (se) înlesni, (prin Transilv.) a (se) prindori, (înv.) a (se) îndemâna, a (se) protecta, (fam. fig.) a (se) propti. (L-a ~ să depășească impasul.) 2. v. asista. 3. (BIS.) a milui, (înv.) a proslăvi. (L-a ~ Dumnezeu.) 4. v. susține. 5. a folosi, a servi, a sluji. (Asta îți ~ la ceva?) 6. v. prii. 7. v. favoriza.

A ajuta ≠ a împiedica, a încurca

ajutá (ajutát, ajutát), vb. – A da ajutor, sprijin. – Mr. ağut, megl. jut, istr. (a)jut. Lat. adῑūtāre (Pușcariu 51; Candrea-Dens., 34; REW 172; DAR; la Cicero: adjutare; cf. it. ajutare, prov. ajudar, fr. aider, sp. ayudar, gal., port. ajudar. Der. ajutat, s. n. (ajutor); ajutător, adj. (auxiliar).

A AJUTÁ ajút 1. tranz. A susține printr-un ajutor. ~ un prieten. ◊ A-l ~ mintea (sau capul) a fi capabil. 2. intranz. A fi de folos; a servi; a folosi. ~ în muncă. /<lat. adjutare

A SE AJUTÁ mă ajút intranz. 1) A face uz; a se servi; a se folosi. ~ de un baston. 2) A face (concomitent) schimb de ajutor (cu cineva). /<lat. adjutare

ajutà v. a ușura pe cineva la greu sau la nevoie. [Lat. ADJUTARE].

Doamne-ajută m. 1. strigăt de îmbărbătare al plugarului (când se apucă de lucru): înjugă boii la car, zice Doamne-ajută CR. (sau când scapă de o primejdie): când era să zică Doamne-ajută! POP.; 2. (ironic) bătaie neașteptată, trânteală: să te pomenești cu Doamne-ajută pe spinare PANN; 3. mai de Doamne-ajută, exprimă o însușire într’un grad mai înalt (și despre lucruri): o bucată de loc mai de Doamne-ajută ISP.

ajút, a -á v. tr. (lat. adjúto, áre, id.; it. ajutare, pv. aiudar, fr. aider, sp. ayudar, pg. ajudar. V. adjutant). Ușurez greutatea saŭ nevoĭa cuĭva: a ajuta pe cineva din pungă, cu banĭ din pungă. Slujesc, aduc folos: nu-l maĭ ajutaŭ picĭoarele. V. intr. A ajuta cuĭva la ceva, a-l ajuta să facă ceva. V. refl. Mă servesc la nevoĭe: cu el m’am maĭ ajutat.

AJUTA vb. 1. a (se) ajutora, a (se) ocroti, a (se) proteja, a (se) sprijini, a (se) susține, (rar) a (se) protegui, (înv. și pop.) a (se) înlesni, (prin Transilv.) a (se) prindori, (înv.) a (se) îndemîna, a (se) protecta, (fam. fig.) a (se) propti. (L-a ~ să depășească impasul.) 2. a asista, a secunda. (Îl ~ la operație.) 3. (BIS.) a milui, (înv.) a proslăvi. (L-a ~ Dumnezeu.) 4. a servi, a sluji, a sprijini, a susține. (A ~ cauza revoluției.) 5. a folosi, a servi, a sluji. (Asta îți ~ la ceva?) 6. a-i folosi, a-i prii, (înv.) a-i spori. (Nici aerul nu i-a ~). 7. a avantaja, a favoriza, a sluji. (Norocul, întîmplarea l-a ~.)

AUDACES FORTUNA IUVAT (lat.) norocul (soarta) îi ajută pe cei îndrăzneți – Vergiliu, „Eneida”, X, 284: „Audentes fortuna iuvat”.

FORTES FORTUNA ADIUVAT (lat.) norocul (soarta) ajută pe cei tari – Terențiu, „Phornio”, act. I, scena 4, 25. V. și Audaces fortuna iuvat.

a nu-l ajuta mintea expr. a fi înapoiat mintal; a fi prost