AFURISÍ, afurisesc, vb. IV. Tranz. 1. (În practicile mistico-religioase) A blestema. Să meargă și să afurisească pe acest proclet și vrăjmaș cumplit. CREANGĂ, P. 57. Soborul în unire hotărăște: Toți acei ce au luat parte la această hulă să fie afurisiți. NEGRUZZI, S. I 232. ◊ (În imprecații, cu sensul mai atenuat) Fire-ar afurisit să fie cine a mai desființat și catihețiile. CREANGĂ, A. 123. Afurisi-te-ar Zarzavela, să nu te mai văd în ochii mei! ALECSANDRI, T. I 323. ♦ Refl. A se jura sub pedeapsa blestemului. Vină-napoi, vină. Că făgăduiesc Și m-afurisesc, De azi înainte Să fiu mai cuminte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 502. 2. (Învechit) A excomunica. Preoții o afurisiră [pe Ioana d’Arc] în numele bisericii. ODOBESCU, S. I 21.