afix definitie

13 definiții pentru afix

afíx sn [At: DA ms / Pl: ~e / E: fr affixe, lat affixus] 1 (Grm) Nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe. 2 (Mat) Punct care reprezintă un număr complex într-un sistem de coordonate carteziene.
AFÍX, afixe, s. n. 1. (Gram.) Nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe. 2. (Mat.) Punct care reprezintă un număr complex într-un sistem de coordonate carteziene. – Din fr. affixe, lat. affixus.
AFÍX, afixe, s. n. (Gram.) Nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe. – Din fr. affixe, lat. affixus.
AFÍX, afixe s. n. Nume generic dat sufixelor, prefixelor și infixelor.
AFÍX, afixe, s. n. Nume generic pentru sufixe, prefixe și infixe. – Fr. affixe (lat. lit. affixus).
afíx s. n., pl. afíxe
afíx s. n., pl. afíxe
AFÍX s.n. 1. Nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe. 2. (Mat.) Punct care reprezintă un număr complex într-un sistem de coordonate carteziene. [< fr. affixe, cf. lat. affixus – atașat].
AFÍX s. n. 1. nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe, care se adaugă rădăcinii cuvintelor pentru a le modifica sensul, funcția, rolul; orice instrument gramatical având un asemenea rol. 2. (mat.) punct, număr complex într-un sistem de coordonate rectangulare. (< fr. affixe, lat. affixus)
AFÍX ~e n. gram. Nume generic pentru prefixe, sufixe și infixe. /<fr. affixe, lat. affixus
afix n. particulă pusă la începutul (prefix) sau la sfârșitul (sufix) vorbelor, spre a le modifica sensul. Ex. pre-fac, frunz-iș.
*afíx n., pl. e (lat. af-fixus, înfipt. V. fix, înfig). Gram. Particula care se pune la începutu cuvîntuluĭ (prefix) orĭ la urmă (sufix) ca să-i schimbe înțelesu. De ex.: în a-prind-ere a și ere îs afixe la rădăcina prind.
AFÍX s. n. (<fr. affixe, cf. lat. affixus „atașat”): nume generic dat prefixelor, sufixelor și infixelor; orice instrument gramatical cu rol de prefix, sufix sau infix, cum sunt re- din rechema, -u- și -se din căzuse, -n- din lat. jungere „a uni” (< rădăcina indo-europeană jug). ◊ ~ lexicál: a. care ajută la formarea unor cuvinte noi, ca -aș în vulturaș, -iu în ruginiu, -ime în treime, -uță în mătăluță, -a în grăpa, -ește în voinicește, -ică în aolică etc. ◊ ~ gramaticál (flexionár): a. care ajută la crearea unei forme flexionare (verbale sau pronominale), ca a. temporal -se- din forma cântasem, a. modal -înd din forma cântând, a. -m din forma vorbim, a. -e din formele (unei) case, vorbe și bune, a. -ă din forma frumoasă etc. ◊ ~ privativ: a. care exprimă lipsa, excluderea, ca prefixul a- în cuvântul atemporal ("în afara timpului"), prefixul in- în cuvântul incalificabil etc. ◊ ~ proclític (prepús): a. așezat înaintea radicalului. Este întâlnit în cazul formelor analitice: articolele nehotărâte, articolele posesive (genitivale), articolele demonstrative (adjectivale), articolul hotărât proclitic lui și prefixele (un pom, o casă, niște oameni; al vecinului, ai părinților; cel bun, cei mari; lui Marin, lui Jeni; prevede, reface). ◊ enclític (postpús): a. așezat după radical. Este întâlnit foarte des (în cazul formelor sintetice): articolele hotărâte, sufixele și desinențele (copilul, inima, numele, merii, văile, televizoarele; facem, trecea, avu, venise; peri, flori, creioane; cântă, tace, vorbim etc.). ◊ ~ mobíl a: care-și schimbă poziția față de radical. De obicei e folosit proclitic, dar poate deveni și enclitic. Permite disocierea sa de radical printr-o intercalare. Astfel: formele specializate de auxiliar morfologic de la perfectul compus și viitor (ai auzit, ai mai auzit, auzit-ai, auzi-tu-l-ai; vor veni, vor mai veni, veni-vor). ◊ ~ fix: a. care nu-și schimbă poziția față de radical. De obicei e folosit enclitic, dar există și a. cu poziție fixă proclitic. Elementele sale componente se succed într-o ordine fixă și sunt indisociabile: articolele hotărâte (excepție: lui), sufixele și desinențele (enclitice), prefixele, articolele nehotărâte, articolele posesive și articolele demonstrative (proclitice) – teiul, casa, toporaș, spus, ajutat, aleargă, ani etc.; răscroi, neadevărat, un teren, o fântână, al vremii, a prietenului, cei voinici, cele alese etc.: ◊ ~ depreciatív (peioratív): a. care ajută la formarea unui cuvânt ce sugerează lipsa de considerație, batjocura, ca sufixul -ău în lingău, sufixul -aș în profesoraș, sufixul -eț în plimbăreț etc.

afix dex

Intrare: afix
afix substantiv neutru