aeronaútic, ~ă [At: DA / Pl: ~ici, -ice / E: fr aéronautique] 1-2 sf Tehnica construirii și a conducerii aeronavelor. 3 sf Știința navigației aeriene. 4-6 a Care aparține aeronauticii (1-3). 7-9 a Privitor la aeronautică (1-3).

AERONAÚTIC, -Ă, aeronautici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu construirea aeronavelor și cu problemele navigației aeriene. 2. Adj. Care aparține aeronauticii (1), privitor la aeronautică. [Pr.: -na-u-] – Din fr. aéronautique.

AERONAÚTIC, -Ă, aeronautici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu construirea aeronavelor și cu problemele navigației aeriene. 2. Adj. Care aparține aeronauticii (1), privitor la aeronautică. [Pr.: a-e-] – Din fr. aéronautique.

AERONAÚTIC, -Ă, aeronautici, -e, adj. Privitor la navigația aeriană.

AERONAÚTICĂ s. f. Tehnica construirii și a conducerii aeronavelor; știința care se ocupă cu navigația aeriană. Școală de aeronautică.

AERONAÚTIC, -Ă, aeronautici, -ce, adj. Care aparține aeronauticii, privitor la aeronautică. – Fr. aéronautique.

AERONAÚTICĂ s. f. Tehnica construirii aeronavelor; știința care se ocupă cu navigația aerienă. – După fr. aéronautique.

aeronaútic adj. m., pl. aeronaútici; f. aeronaútică, pl. aeronaútice

aeronaútică s. f., g.-d. aeronaútici, art. aeronaúticii

aeronaútic adj. → nautic

aeronaútică s. f., g.-d. art. aeronaúticii

AERONAÚTIC adj. aviatic. (Industrie ~.)

AERONAÚTIC, -Ă adj. Referitor la aeronautică, de aeronautică. [< fr. aéronautique].

AERONAÚTICĂ s.f. Tehnica construirii și a conducerii aeronavelor; știința navigației aeriene. [Gen. -cii. / < fr. aéronautique].

AERONAÚTIC, -Ă I. adj. referitor la aeronautică. II. s. f. tehnica construirii și conducerii aeronavelor, precum și a navigației aeriene. (< fr. aéronautique)

AERONAÚTIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de aeronautică; propriu aeronauticii. /<fr. aéronautique

AERONAÚTICĂ f. 1) Tehnica construirii și a conducerii aeronavelor. 2) Știință care se ocupă cu studiul navigației aeriene. [G.-D. aeronauticii] /<fr. aéronautique

aeronautică f. acelaș sens cu aerostatică și aerostațiune: Școala de aeronautică din București.

*aeronaútic saŭ -náŭtic, -ă adj. (aer și nautic). De aeronaut. De aerostat. S. f. Știința aeronautuluĭ.

AERONAUTICĂ ramură a științei, tehnicii și tehnologiei care are drept obiect de studiu și experimentare domeniul navigației aeriene, construcția de aparate zbor și legile care stabilesc condițiile zborului în atmosferă cu viteze subsonice și hipersonice. În funcție de aplicațiile sale, aeronautica se poate împărți în: aeronautica civilă, aeronautica militară și aeronautica sportivă, aceasta din urmă valorificând construcțiile, tehnica și măiestria din aeronautică în competiții cu caracter sportiv, dezvoltând un organism sănătos, îndemânarea, reflexele, curajul, voința, etc.

AMBIANȚĂ AERONAUTICĂ mediul aerian și factorii săi care se manifestă în timpul zborului.

ANCHETĂ AERONAUTICĂ (AVIATICĂ) cercetare ordonată de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română sau alt organ omolog din străinătate cu scopul de a stabili împrejurările în care s-a produs un accident aviatic.

AUTORITATE AERONAUTICĂ CIVILĂ organ de stat care reglementează, coordonează și controlează întreaga activitate aeronautică civilă.

HARTĂ AERONAUTICĂ reprezentare redusă la scară a unei suprafețe de teren, care conține în plus elemente specifice activității de zbor. Hărțile aeronautice fac parte din documentele de informare aeronautică, fiind document de bază pentru pregătirea și asiguurarea zborului, având rolul de a asigura, prin datele puse la dispoziția echipajului, reușita zborului ca realizare a sa în deplină securitate, ca încadrare în timp și ca realizare a economicității. Hărțile aeronautice se clasifică după scop astfel: hărți de ansamblu (destinate pregătirii generale a traiectelor lungi), hărți de navigație (destinate pregătirii și desfășurării zborurilor pe diferite traiecte), hărțile regiunilor terminale de control (înfățișeză procedurile de zbor în zona aeroporturilor în vederea aterizării), hărți de aterizare (furnizează detalii de pe suprafața de manevră a aeroportului și ajută în faza finală la trecerea de la zborul instrumental la zborul la vedere), hărți de obstacole de aerodrom (permit stabilirea posibilităților de exploatare a diferitelor tipuri de aeronave, în funcție de obstacolele din jurul aeroportului), hărți de orientare pe aerodromuri cu suprafețe de manevră complexe (permit orientarea echipajului pe aerodromuri cu număr mare de piste și de instalații conexe), hărți cu profilul terenului (destinate apropierii de precizie, pentru piste dotate cu echipamente de aterizare după instrumente de categoria a II-a).

INDUSTRIE AERONAUTICĂ / AVIATICĂ, ramură a industriei care grupează totalitatea întreprinderilor care produc materiale volante sau conexe necesară desfășurării activităților de zbor.

MEDICINĂ AERONAUTICĂ ramură a medicinei care se ocupă cu studiul fiziologiei și a fiziopatologiei zborului, a influențelor factorilor și a condițiilor de zbor asupra organismului uman, și cu selecția riguroasă a aviatorilor.

MEDIU AERONAUTIC totalitatea factorilor care acționează asupra organismului în timpul zborului.

METEOROLOGIE AERONAUTICĂ ramură a meteorlogiei care studiază fenomenele atmosferice și eliberează informații, buletine și previziuni indispensabile desfășurării activității de zbor.

PERSONAL AERONAUTIC CIVIL totalitatea persoanelor care deservesc activitatea de zbor. Personalul aeronautic civil se compune din: a) Personal aeronautic civil navigant, care îndeplinește atribuțiuni pe linie de zbor, posedând documente în condițiile stabilite de autoritatea aeronautică și centrul de medicină aeronautică sau pe bază de convenție pentru cetățenii altor state: personalul echipajului de conducere al aeronavei (piloți, navigatori, radiotelegrafiști și mecanici de zbor) și personal tehnic auxiliar (execută servicii la bord privind încărcătura, operațiile de recepție și control al aeronavei în vederea eliberării sau prelungirii certificatelor de navigabilitate, în general fiind ingineri specialiști), b) Personal aeronautic civil nenavigant, care deservește desfășurarea activității de zbor la sol (controlori de trafic aerian, dispeceri etc.), întreținerea materialului volant etc.

SALON AERONAUTIC expoziție aviatică, având caracter internațional, la care sunt prezente ultimele noutăți în domeniu.

SPORT AVIATIC / AERONAUTIC, ramură sportivă având ca scop practicarea unei ramuri a aviației în vederea obținerii unor rezultate sportive.

STRES DE ZBOR/AERONAUTIC, solicitare neuropshică exercitată de activitatea de zbor, care duce la desincronizarea bioritmului, implicând sistemul simpatic.

ȘOC AERONAUTIC forță care ia naștere la deschiderea parașutei, fiind suportată ușor de către parașutist, parașutele fiind prevăzute cu sistem de temporizare a deschiderii, care asigură progresivitatea procesului, mai puțin la parașutele de rezervă, unde deschiderea este instantanee spațiul fiind de importanță vitală.

TEREN DE AERONAUTICĂ CIVILĂ suprafață plată care permite decolarea și aterizarea aeronavelor, putând fi de mai multe feluri: aeroport, pentru traficul de călători și de marfă; aerodrom, pentru activități sportive, utilitare, sanitare și militare; terenuri de lucru, pentru aviația utilitară și terenuri/zone de aterizare pentru concursuri, acestea trebuind omologate, pe ele desfășurându-se activități de zbor numai ziua și în condiții meteo normale.

AERO- „aer, oxigen, atmosferă, gaz”. ◊ gr. aer, aeros „aer” > fr. aéro-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. aero-. □ ~bacter (v. -bacter), s. n., gen de bacterii aerobe, larg răspîndite în natură; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază organismele aerobionte; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme a căror viață este condiționată de folosirea oxigenului liber din atmosferă; ~bioscop (v. bio-, v. -scop), s. n., aparat utilizat pentru determinarea conținutului bacterian din aer; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre organisme) care poate trăi numai în aer liber; ~bioză (v. -bioză), s. f., formă de viață a unor organisme care consumă oxigenul molecular liber din atmosferă; ~carpie (v. -carpie), s. f., maturizare a fructelor supraterestre în aer liber; ~carpotropic (v. carpo-₁, v. -tropic), adj., care prezintă mișcări de răsucire pentru maturizarea fructelor aflate în aer liber; ~cartograf (v. carto-, v. -graf), s. n., aparat pentru realizarea hărților și a planurilor topografice după fotograme aeriene; ~cartografie (v. carto-, v. -grafie), s. f., tehnică a realizării hărților și planurilor topografice după fotograme aeriene; ~cel (v. -cel₂), s. n., formațiune tumorală datorată distensiei excesive, cu aer sau cu gaz, a unei cavități anatomice; sin. chist aerian; ~cist (v. -cist), s. n., veziculă aeriană de pe organele vegetale ale unor plante acvatice; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., metodă de explorare radiologică a vezicii urinare, care constă în efectuarea unui clișeu după distensia cu aer a acesteia; ~cistoscop (v. cisto-, v. -scop), s. n., instrument utilizat în endoscopia vezicală; ~cistoscopie (v. cisto-, v. -scopie), s. f., examinare a vezicii urinare cu ajutorul aerocistoscopului; ~colie (v. -colie₂), s. f., acumulare de gaze în intestinul gros; ~dinamic (v. -dinamic), adj., (despre vehicule) construit astfel încît să întîmpine, la înaintare, o rezistență minimă din partea aerului; ~drom (v. -drom), s. n., teren amenajat pentru decolarea, aterizarea și staționarea avioanelor; ~embolie (v. -embolie) s. f., astupare cu gaz a unui vas sanguin sau limfatic; ~fagie (v. -fagie), s. f., deglutiție exagerată a aerului care pătrunde odată cu alimentul în esofag și stomac; ~fil (v. -fil₁), adj. 1. Care conține aer. 2. Care are ne voie de aer pentru creștere și dezvoltare; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., 1. (Plante) care trăiesc complet în aer, atașate de alte plante, fără a fi însă parazite. 2. (Plante) cu muguri de regenerare aerieni; ~fitobionte (v. fito-, v. -biont), s. n. pl., organisme vegetale cu viața condiționată de oxigenul din natură; ~fob (v. -fob), adj., s. m., care se teme de contactul cu aerul; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de aer; ~for (v. -for), adj., care conține sau care conduce aerul; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., tehnica fotografierii unui obiectiv arheologic de la bordul unui avion; ~fotogramă (v. foto-, v. -gramă) s. f., fotogramă aeriană; ~game (v. -gam), s. f. pl., fanerogame*; ~gastrie (v. -gastrie), s. f., acumulare excesivă de gaze în stomac; ~gen (v. -gen₁), adj. 1. Care este produs prin intermediul aerului atmosferic. 2. De origine respiratorie. 3. (Despre bacterii) Care descompune unele substanțe solide și lichide în substanțe gazoase; ~geneză (v. -geneză), s. f., procesul de producere a aerului; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., ansamblu de informații geologice culese de la bordul unui avion; ~graf (v. -graf), s. n., aparat pentru pulverizarea culorilor lichide sub acțiunea aerului comprimat; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină care studiază aerul și proprietățile sale; ~gramă (v. -gramă), s. f. 1. Comunicare transmisă prin telegrafie fără fir. 2. Scrisoare cu un format special, destinată poștei aeriene; ~hidroterapie (v. hidro-₁, v. -terapie), s. f., utilizare a apei și a aerului în tratamentul unor boli; ~ionoterapie (v. iono-, v. -terapie), s. f., tratament medical cu aer conținînd ioni negativi, pozitivi sau amestecați; ~lit (v. -lit₁), s. n., corp mineral incandescent, cu aspect de piatră, care cade pe pămînt din spațiul interplanetar; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în aerologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază păturile superioare ale atmosferei; ~magnetometrie (v. magneto-, v. -metrie₁), s. f., metodă de măsurare din avion a prospecțiunilor magnetice terestre, cu ajutorul aeromagnetometrelor; ~magnetometru (v. magneto-, v. metru₁), s. n., aparat folosit la ridicările și prospecțiunile magnetice de la bordul unui avion; ~mamografie (v. mamo-, v. -grafie), s. f., radiografie mamară, executată după insuflarea aerului în spațiul retromamar; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., disciplină care studiază proprietățile fizice ale aerului pe baza efectelor lui mecanice; ~metru (v. -metru₁) s. n., instrument pentru măsurarea densității aerului; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., acțiune morfogenetică a aerului asupra dezvoltării organelor animale sau vegetale; ~naut (v. -naut), s. m. și f., persoană care conduce un vehicul aerian; ~nautic (v. -nautic), adj., 1. Referitor la tehnica construirii și conducerii aeronavelor. 2. Relativ la știința navigației aeriene; ~nomie (v. -nomie), s. f., știință care studiază proprietățile fizice și chimice ale straturilor superioare ale atmosferei; ~patie (v. -patie), s. f., maladie provocată de schimbările presiunii atmosferice; ~piezoterapie (v. piezo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a aerului comprimat sau rarefiat în cura de altitudine; ~piezotermoterapie (v. piezo-, v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a aerului cald sub presiune; ~planctofite (v. plancto-, v. -fit), s. f. pl., plante microscopice vii, care plutesc în aerul atmosferic; ~pletismograf (v. pletismo-, v. -graf), s. n., aparat care înregistrează modificările volumului toracic în timpul respirației; ~scop (v. -scop), s. n., aparat pentru măsurarea cantității de praf din aer; ~sialografie (v. sialo-, v. -grafie), s. f., metodă medicală de explorare a glandelor salivare și de înregistrare radiografică după insuflarea cu aer; ~siderolit (v. sidero-₁, v. -lit₁), s. n., meteorit în a cărui compoziție se află metale și piatră; ~stat (v. -stat), s. n., aeronavă mai ușoară decît volumul aerului dezlocuit; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de orientare a microorganismelor din apă în funcție de repartiția oxigenului; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă de tratament a unor boli pulmonare cronice cu ajutorul aerului montan sau marin; ~termoterapie (v. termo-, v. -terapie), s. f., utilizare a aerului cald în scop terapeutic; ~tonometrie (v. tono-, v. -metrie₁), s. f., măsurare a tensiunii gazelor din lichidul sanguin și a unor lichide din organism; ~tonometru (v. tono-, v. -metru₁), s. n., aparat cu care se măsoară tensiunea gazelor din sînge și a unor lichide din organismul uman; ~topograf (v. topo-, v. -graf), s. n., aparat fotogrammetric pentru executarea unor hărți și a unor planuri topografice la scară mare; ~topografie (v. topo-, v. -grafie), s. f., tehnică a măsurătorilor terestre cu ajutorul fotogramelor aeriene; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre plante) care se curbează către o sursă de aer; ~ureteroscop (v. uretero-, v. -scop), s. n., instrument endoscopic pentru examinarea uretrei, după distensia acesteia cu aer.