adiacent definitie

16 definiții pentru adiacent

adiacént, ~ă a [At: DEX2 / P: ~di-a- / Pl: ~nți, ~e / E: fr adjacent, lat adjacens, -ntis] 1 (Îs) Unghiuri ~e Unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de cealaltă a laturii comune. 2 Care se înrudește. 3 Care se învecinează.
ADIACÉNT, -Ă, adiacenți, -te, adj. Alăturat, continuu. ◊ Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de cealaltă a laturii comune. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis.
ADIACÉNT, -Ă, adiacenți, -te, adj. 1. (În sintagma) Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf, o latură comună și se află de o parte și de alta a laturii comune. 2. Care se înrudește, se învecinează. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis.
ADIACÉNT, -Ă, adiacenți, -te, adj. (Livresc) Care se alătură, se atinge cu ceva. Noțiuni adiacente. ◊ Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vîrf și o latură comună. – Pronunțat: -di-a-.
ADIACÉNT, -Ă, adiacenți, -te, adj. (Livresc) Alăturat; înrudit. ◊ (Geom.) Unghiuri adiacente = unghiuri care au același vârf și o latură comună. [Pr.: -di-a-] – Fr. adjacent (lat. lit. adjacens, -ntis).
adiacént (-di-a-) adj. m., pl. adiacénți; f. adiacéntă, pl. adiacénte
adiacént adj. m. (sil. -dia-; mf. ad-), pl. adiacénți; f. sg. adiacéntă, pl. adiacénte
ADIACÉNT adj. contiguu.
ADIACÉNT adj. v. alăturat, înrudit, învecinat, vecin.
ADIACÉNT, -Ă adj. (Liv.) Alăturat, în atingere, contiguu. ◊ Unghiuri adiacente = unghiuri care au o latură comună și același vârf. [Pron. di-a-. / < lat. adiacens – care este aproape, cf. fr. adiacent, it. adiacente].
ADIACÉNT, -Ă adj. alăturat, învecinat, continuu. ♦ (mat.) unghiuri ~e = unghiuri care au același vârf și o latură comună. (< lat. adiacens, it. adiacente)
ADIACÉNT ~tă (~ți, ~te) Care este alăturat prin natura lui; legat prin ceva comun; contiguu. Noțiuni ~te.Unghiuri ~te unghiuri care au același vârf și o latură comună. [Sil. -dia-] /<fr. adjacen, lat. adjacens, ~ntis
*adĭacént, V. adjacent.
*adjacent, -ă adj. (lat. ádjacens, -éntis, d. ad, la și jacére, a zăcea, a fi situat). Alăturat: țărĭ adjacente. Unghĭurĭ adjacente, care aŭ o lature comună. – Și adĭacent.
ADIACENT adj. contiguu.
adiacent adj. v. ALĂTURAT. ÎNRUDIT. ÎNVECINAT. VECIN.

adiacent dex

Intrare: adiacent
adiacent adjectiv
  • silabisire: a-di-a-; mf. ad-