absolvá vi [At: DA / Pzi: ~esc / E: absolvi css] 1-4 (îvr) vt A absolvi (1-4).

absolvi vt [At: DA / Pzi: (1) -vesc, (2) absolv / E: lat absolvere] 1 A termina (un an școlar), un ciclu (sau o formă de învățământ). 2 A ierta de păcate. 3 A scuti pe cineva de o pedeapsă.

ABSOLVÍ, absólv, vb. IV Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere.

ABSOLVÍ (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar, un ciclu sau o formă de învățământ. 2. A scuti pe cineva de pedeapsă; a ierta. – Din germ. absolvieren, lat. absolvere.

ABSOLVÍ, (1) absolvesc și (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar sau un ciclu de învîțămînt. A absolvit clasa a șasea elementară. 2. A scuti (un acuzat) de pedeapsă, pe motiv că faptul sîvîrșit nu este prevăzut de lege sau că săvîrșirea lui a fost justificată.

ABSOLVÍ, (1) absolvesc, (2) absólv, vb. IV. Tranz. 1. A termina un an școlar sau un ciclu de învățământ. 2. A scuti pe un acuzat de pedeapsă. – Germ. absolvieren (lat. lit. absolvere).

!absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învățământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólve

absolví (a termina un an școlar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. absolvésc, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 sg. și pl. absolveáscă

absolví (a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 sg. și pl. absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 sg. și pl. absólve

ABSOLVÍ vb. 1. a isprăvi, a sfârși, a termina. (A ~ liceul.) 2. a cruța, a ierta, a scuti, (înv.) a milui, a pardona, a slobozi. (A ~ de o pedeapsă.)

ABSOLVÍ vb. IV. tr. 1. A termina o formă de învățământ. 2. (Jur.) A elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege sau când săvârșirea lui a fost justificată. 3. A ierta; a scuti. [P.i. -vesc (1) și absolv (2). / < lat. absolvere, cf. germ. absolvieren, fr. absoudre].

absolví vb. tr. 1. a termina un ciclu, o formă de învățământ. 2. (jur.) a elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege; a scuti de pedeapsă. (< germ. absolvieren, lat. absolvere)

absolví, (1) absolvesc, (2) absólv vb. IV. Tr. 1. A termina un an școlar, un ciclu etc. de învățămînt. 2. A scuti de pedeapsă.

absolví (-v, -ít), vb. 1. A ierta, a scuti de pedeapsă. – 2. A termina studiile. < Lat. absolvere (sec. XVIII). Sensul 2 este împrumutat din terminologia referitoare la învățămînt din Austria și Germania; există cu acest sens tendința de a conjuga eu absolvesc (cf. Iordan, BF, II, 53). – Der. absolvent, adj. (care a terminat o formă de învățămînt); absolvență, s. f. (terminarea unei forme de învățămînt).

A ABSOLV͹ ~ésc tranz. (instituții de învățământ) A termina cu bine. /<germ. absolvieren, lat. absolvere

A ABSOLVͲ absólv tranz. 1) jur. (acuzați) A scuti de o pedeapsă; a ierta. 2) rel. A elibera de păcate; a ierta. /<germ. absolvieren, lat. absolvere

absolvi v. a termina studiile: a absolvi liceul.

*absólv, a -á v. tr. (lat. absólvere, – solútum, fr. ab-soudre. V. di-solv). Ĭert: absolv păcatele. Termin studiile: absolv o școală. – Se zice și a absolvi, dar numai absolvă, să absolve, adică după conj. I.

ABSOLVI vb. 1. a isprăvi, a sfîrși, a termina. (A ~ liceul.) 2. a cruța, a ierta, a scuti, (înv.) a milui, a pardona, a slobozi. (A ~ de o pedeapsă, de o obligație.)