abil definitie

2 intrări

19 definiții pentru abil

abil, ~ă a [At: MAIORESCU, D. I, 573 / Pl: ~i, ~e / E: fr habile, lat habilis] Care se descurcă cu ușurință Si: descurcăreț, iscusit, îndemânatic.
ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis.
ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis.
ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. Îndemînatic, destoinic, dibaci, priceput, iscusit. Profesorul cel nou... era un abil pedagog. GALACTION, O. I 15. Toată diplomația lui abilă dăduse greș. BART, E. 297.
ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Îndemânatic, iscusit, priceput. ♦ Șmecher. – Fr. habile (lat. lit. habilis).
abíl, -ă adj. Care este îndemânatic, dibaci, priceput, iscusit într-un anumit domeniu. Profesorul cel nou era un abil pedagog (CR.). ♦ Care vădește îndemânare, dibăcie, iscusință. O politică abilă și discretă a adus rezultate bune. ◊ (adv.) A evitat abil răspunsul. ♦ Fig. Care este descurcăreț, șmecher. Un individ abil care și-a păcălit colaboratorii. • pl. -i, -e. /<fr. habile, lat. habĭlis, -e „ușor, comod; apt”.
abíl adj. m., pl. abíli; f. abílă, pl. abíle
abíl adj. m., pl. abíli; f. sg. abílă, pl. abíle
ABÍL adj. 1. v. îndemânatic. 2. (fam.) descurcăreț. (Om~.) 3. șiret, șmecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Tânăr ~.)
Abil ≠ inabil, neîndemânatic, stângaci
ABÍL, -Ă adj. 1. Îndemânatic, dibaci, priceput, iscusit. ♦ Șmecher. 2. (Jur.; despre o persoană) Care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept. [Cf. fr. habile, lat. habilis].
abíl1, -ă adj. 1. îndemânatic, dibaci, priceput. 2. (jur.) apt a îndeplini condițiile cerute de lege. (< fr. habile, lat. habilis)
-ábil2 elem. „posibil” (< fr. -able, cf. lat. abilis)
abíl, -ă, abili, -e, adj. Îndemînatic, iscusit; descurcăreț.
ábíl (abílă), adj. – Dibaci, iscusit. < Fr. habile. Accentul este indiferent. – Der. abilita, vb.; abilitate, s. f., din fr.
ABÍL ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial Care vădește agerime (în mișcări); dibaci; iscusit; îndemânatic. Persoană ~ă. 2) Care este făcut cu dibăcie și inteligență; iscusit. 3) rar Care se orientează ușor în situații diferite; descurcăreț. /<fr. habile, lat. habilis
abil a. dibaciu, îndemânatic.
*ábil adj. (lat. hábilis de la habére, a avea). Îndemănatic, priceput: abil la luptă. Adv. În mod abil. – Fals abil (după fr. habile).
ABIL adj. 1. deștept, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemînatic, meșter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Om ~.) 2. descurcăreț. (Om ~.) 3. șiret, șmecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~.)

abil dex

Intrare: abil
abil 1 adj. adjectiv
Intrare: abil
abil 2 suf. sufix element de compunere