abáte, abat, vb. intranz., refl. – 1. A aduna, a strânge, a direcționa: „Și p-acela l-o mânat / S-abată oile-n sat. / Când oile le-abătea / Ei mare lege-i făcea” (Lenghel 1985: 220). 2. (refl.) A se aduna, a se însoți, a se căsători. – Lat. abbattere.