abate1 sm [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 10 / Pl: ~ați / E: it abbate, lat abbas, -atis] 1 Stareț al unei abații. 2 Titlu onorific dat unor clerici catolici.

abate2 v [At: DOSOFTEI, V. S. 242/1 / Pzi: abat / E: lat abbatere] 1-2 vtr A (se) îndepărta de la un drum, de la o direcție Si: a devia. 3-10 vtr (Fig) A (se) îndepărta de la o normă, de la o linie de conduită sau de judecată etc. 11 (Spc; îe) A se ~ din (sau de la) vorbă A face digresiuni. 12-14 vr A se opri (în treacăt) undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 15-16 vri (D. fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A veni (cu putere) pe neașteptate. 17 vti (Ccd) A-i trece prin minte Si: a apuca, a cășuna, a năzări, a veni. 18 vi (îvr; fig; urmat de o construcție finală introdusă prin pp „de”) A-și da silința.

abate3 vt [At: ALECSANDRI, P. III, ap. DA ms / Pzi: abat / E: fr abattre] (Frm) 1 A culca pe pământ Si: a doborî. 2 (Fig) A deprima.

ABÁTE1, abați, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abații; persoană care are acest titlu. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate.

ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție inițială, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.

ABÁTE1, abați, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abații. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate.

ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție apucată, fig. de la o normă fixată, de la o linie de conduită etc.). ♦ Refl. și tranz. A se opri sau a face să se oprească în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce în mod violent. 3. Refl. și intranz. A trece cuiva ceva prin minte, a-i veni o idee, o toană, un capriciu; a i se năzări. 4. Tranz. A întrista, a deprima, a mâhni, a descuraja. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franțuzism) A doborî la pământ. – Lat. abbattere, (4, 5) din fr. abattre.

ABÁTE1 s. m. Titlu dat preoților catolici sau (mai ales) starețului unei mănăstiri de călugări catolici.

ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Refl. (Determinat uneori prin «din drum», «din cale») A părăsi direcția pe care o avea și a lua altă direcție; fig. (urmat de determinări introduse prin prep. «de la») a se depărta de la o linie de conduită sau de gîndire, de la o normă sau o regulă fixă. Abătîndu-se din drum, a vizitat ruinele cetății. ◊ Mi se pare că te-ai abătut de la subiect. SADOVEANU, N. F. 8. ♦ Tranz. Demascarea și zdrobirea devierii de dreapta a arătat forța partidului, capacitatea sa de a lichida cu fermitate orice încercare de a-l abate de pe drumul marxism-leninismului, de pe drumul apărării intereselor oamenilor muncii și al luptei pentru fericirea poporului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 697. Vînturi dușmănoase... abat navigatorii spre prăpăstii de apă. BARANGA, V, A. 9. Văzînd baba că nu poate abate pe ficiorașul său din voia lui, i-au gătit merinde de ducă. SBIERA, P. 141. ◊ Intranz. Abătură cătră stîngă, la mănăstire, și poposiră tocmai la slujba de sară, între lumini și cîntări. SADOVEANU, B. 69. Abatem la stingă și urcăm pe podișuri verzi, înecate de soare. VLAHUȚĂ, O. A. II 149. A doua zi, mergînd iarăși cu vitele la păscut, abătu din drum și dete iarăși pe la copaciul cu pricina. ISPIRESCU, L. 231. ◊ (Rar, subiectul este drumul) Pe drumul care abate din șosea încoace se aud venind pași de cai. CARAGIALE, O. I 290. ♦ (Cu privire la ochi, căutătură etc.) A întoarce. Nu-ți abate ochii; taina ce-mi ascunzi e prea ușoară. DAVILA, V. V. 82. 2. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe la» sau «prin») A se opri în treacăt într-un loc sau la cineva, uneori apucînd pe alt drum. Trebuia să găsesc numai vreme potrivită ca să mă abat o zi prin părțile astea. SADOVEANU, M. C. 118. Rebegiți de frig, ne abatem pe la Neculai Moraru, să ne mai încălzim. VLAHUȚĂ, O. A. 387. ◊ (Eliptic) Dacă aș ști anume la ce baltă..., m-aș abate călare. SADOVEANU, N. F. 86. Tranz. fact. Ce vînt te-a abătut pe la noi? Intranz. (Rar) Au și plecat după leac, abătînd iarăși pe la Ileana Cosînțana. SBIERA, P. 29. 3. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A veni, a cădea pe neașteptate. După perioada ploilor de primăvară, pe Bărăgan se abătuseră valuri neobișnuite de căldură. MIHALE, O. 489. Afară, vîntul nopții s-abătu pe la geamuri, le cercă dacă-s bine prinse, apoi fugi mai departe, chiuind. DUNĂREANU, CH. 112. Aristide, uluit mai mult de năvala de lovituri ce se abătuseră asupra lui, îngrămădit printre bocancii și opincile țăranilor, se gîndea cum s-ar putea furișa mai la o parte și apoi să se facă nevăzut. REBREANU, R. II 131; Fig. Cînd s-a abătut peste lume viforul celui dinții război, erau mai puțini [din neamul Roșculeștilor]: SADOVEANU, P. M. 39. Mă pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici, peste a căror țară se abătuse – se vede – o margine din poalele nesfîrșit de lungi ale mantalei mele. HOGAȘ, M. N. 11. ♦ Intranz. unipers. (Construit cu dativul) A-i trece prin minte, a-i cășuna, a i se năzări. Niță Stanciu e pus la toate muncile. Trage de el și unul și altul. E și la cheremul bucătăreselor. Cui îi abate ceva își aduce aminte de el. PAS, L. I 97. Mai dăunăzi îi abătuse strigoaicei ca să-mi puie coarne de fier, ca pe vremea veche. ALECSANDRI, T. I 337. 4. Tranz. A doborî, a culca la pămînt. Încarcă, Joe, cerul tău Cu nouri în mînie! Ș-asemenea unui copil Ce-abate scaiul pe poteci, Deprinde-ți apriga mînie Trăsnind stejari și piscuri reci! CERNA, P. 78. Crud e cînd intră prin stejari Năprasnica secure De-abate toți copacii mari Din falnica pădure! ALECSANDRI, P. A. 205. ♦ Refl. A cădea. Se abătu cu fața la pămînt: cu mîinile întinse pe lîngă cap, înaintă pînă la picioarele bătrînului. SADOVEANU, O. I 277. Arabul e-n viață și calul sosește, Dar vai, cînd s-oprește, S-abate jos mort! MACEDONSKI, O. I 16.

ABÁTE1 s. m. Titlu dat superiorului unei abații sau (în mod excepțional) unor preoți catolici – Lat. lit. abbas, -atis.

ABÁTE2, abát, vb. III. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) îndepărta (de la o direcție apucată, fig. de la o normă fixată etc.). 2. Refl. A se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). ♦ Tranz. A aduce. Ce vânt te abate pe la noi? 3. Refl. (Despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A veni, a cădea pe neașteptate (cu furie, cu forță). ♦ Intranz. A-i trece ceva prin minte. Îi abătuse strigoaicei ca să-mi puie coarne de fier (ALECSANDRI). 4. Tranz. A-l descuraja, a-l deprima, a-l mâhni. Vestea l-a abătut. 5. Tranz. (Franțuzism) A culca la pământ; a doborî. Năprasnica secure... abate toți copacii (ALECSANDRI). ♦ Refl. (Rar) A cădea. Se abătu cu fața la pământ (SADOVEANU). – Lat. abbattere, (5) fr. abattre.

abate1 s.m. (bis.) 1 Titlu dat superiorului unei abații. ♦ Persoană care are acest titlu. ♦ Spec. Superiorul unor ordine monahale catolice, precum benedictinii. 2 (mai ales în sec. 18) Titlu onorific acordat unor preoți catolici, unor seminariști și chiar unor laici autorizați să poarte haina preoțească. ♦ Persoană care poartă acest titlu. • pl. -ți. / <it. ab(b)ate; cf. lat. abbās, -ātis, ngr. αββάς; cuv, arameic.

abáte2 vb. III. 1 tr., intr., refl. A (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală. Abătură cătră stânga, la mănăstire, și poposiră tocmai la slujba de sară (SADOV.). ♦ Fig. A (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc. Mi se pare că te-ai abătut de la subiect (SADOV.). 2 refl. A se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial). Rebegiți de frig, ne abatem pe la Neculai Moraru (VLAH.). 3 refl. (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) A se produce pe neașteptate (cu forță). Uluit mai mult de năvala de lovituri ce se abătuseră asupra lui..., se gândea cum s-ar putea furișa mai la o parte (REBR.). 4 refl., intr. A-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări. De-mi va abate vrodată să-mi vând moșia, am gând să pun în publicație (C. NEGR.). 5 tr. A întrista, a deprima, a descuraja. Vestea l-a abătut. 6 tr. (calc. după fr. „abattre”) A doborî (la pământ). Năprasnica secure... abate toți copacii (ALECS.). ♦ (refl.) A cădea. Arabul e-n viață și calul sosește, Dar vai, când s-oprește, S-abate jos mort! (MACED.). • prez.ind. abát. /lat. abbattĕre; cf. și fr. abattre.

abáte1 s. m., pl. abáți

abáte2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem, 2 pl. abáteți, imperf. 3 sg. abăteá; conj. prez. 3 să abátă; imper. 2 sg. abáte, 2 pl. abáteți; part. abătút

abáte s. m., pl. abáți

abáte vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. abát, 1 pl. abátem; conj. prez. 3 sg. și pl. abátă; part. abătút

ABÁTE vb. 1. v. devia. 2. a se depărta, a devia, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (S-a ~ de la subiect.) 3. a da, a se opri, a trece. (Se ~ în drum și pe la el.) 4. a distrage, a sustrage. (Gândurile îl ~ de la lucru.) 5. v. contraveni.

ABÁTE vb. v. apuca, cășuna, năzări, veni.

A (se) abate ≠ a (se) îndrepta

ABÁTE s.m. 1. Stareț, superior al unei mănăstiri catolice de călugări. 2. Titlu onorific care se dă unor clerici catolici. [< it. abbate, cf. lat. abbas].

ABÁTE vb. III. 1. tr., refl., intr. A (se) îndepărta de la o direcție, normă, linie de conduită etc. 2. tr. A doborî. 3. refl. A se năpusti, a cădea. [Cf. fr. abatire, it. abbattere].

abáte1 s. m. 1. superior al unei abații. 2. preot, cleric la catolici. (< it. abbate)

abáte2 vb. I. tr., refl. a (se) îndepărta de la o direcție, o normă, o linie de conduită. II. tr. a doborî, a culca la pământ. III. refl. a se năpusti (asupra). IV. intr. a-i veni cuiva o idee, a i se năzări. (< lat. abbattere, fr. abattre)

abáte1, abați, s.m. Titlu dat unor preoți catolici.

abáte2, abat, vb. III. 1. Tr. și refl. A (se) îndepărta (de la o direcție, fig.) de la o normă, de la o linie de conduită. 2. Refl. (Despre fenomene ale naturii) A veni pe neașteptate, cu putere.

abáte (abáți), s. m. – 1. Titlu dat superiorului unei abații. – 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. < It. abate. – Der. abațial, adj. (referitor la o abație), din it. abbaziale; abație, s. f. (mănăstire condusă de un abate), din it. abbazia; abatisă (călugăriță care conduce o abație), din lat. abbatissa (sec. XIX).

abáte (abătút, abătút), vb. – 1. A doborî la pămînt, a dărîma, a da jos. – 2. A devia, a îndepărta. – 3. A schimba drumul. – 4. (Refl.) A se opri. – 5. A se grăbi, a face tot ce este cu putință. – 6. A trece cuiva ceva prin minte, a i se năzări (cu pron. în dat.). – Mr. abat, istr. abotu < Lat. abbattĕre (cuvînt probabil tîrziu, care apare doar în Legea Salică), sau mai curînd formație internă a rom., plecînd de la a bate (Pușcariu 2; REW 11). DAR explică sensul 1 ca galicism și pe celelalte ca împrumut din sl. biti „a bate” și „a ciocăni”. Ambele opinii par discutabile, căci biti nu este suficient pentru a explica toate sensurile rom. care, pe de altă parte, s-ar putea explica foarte bine plecîndu-se de la cuvintele romanice (cf. Gamillscheg, abat). – Der. abătător, adj. (muncitor); abatere, s. f. (deviere, anomalie); abătut, adj. (deviat, deprimat, melancolic). – Din rom. provine sb. abati „a devia”.

ABÁTE ~ți m. 1) Stareț al unei abații. 2) Preot catolic. /<it. abbate

A ABÁTE abát 1. tranz. 1) A îndepărta de la o direcție inițială sau de la o anumită normă morală. 2) (persoane) A face să se abată. 2. intranz. (despre intenții, gânduri etc.) A-i trece prin minte; a-i veni pe neașteptate. /<fr. abattre, lat. abbattere

A SE ABÁTE mă abát intranz. 1) A-și schimba direcția inițială. ~ din drum. 2) (despre persoane) A se opri (pentru o vizită scurtă), renunțând la traseul inițial; a trece. 3) (despre fenomene ale naturii) A veni pe neașteptate (și cu putere). /<fr. abattre, lat. abbattere

abate m. egumen, stareț (la Catolici).

abate v. 1. a depărta, a înlătura: a abate un car din drum; 2. a-i veni cuiva pe neașteptate (o dorință, un gând): ce-i abătuse? 3. a se depărta: se abate din cale; fig. se abate dela subiect; 4. a se opri în treacăt: se abătu la colibă; 5. (galicism) a doborî, a se precipita: timpuri ce abateți tot pe pământ BOL.; pe simțirea-mi dureroasă s’abate dorul greu AL. [Lat. ABBATTERE: sensul 5 după fr. abattre].

abát, abătút, a abáte v. tr. (lat. pop. abbatíere, it. abáttere, fr. obattre, sp. abatir pg. abater. V. bat. Fac să-șĭ schimbe drumu saŭ direcțiunea: a abate un pîrăŭ, (fig.) a abate pe cineva de la răŭ V. refl. Mă daŭ în lăturĭ, îmĭ schimb drumu pe la: înturnîndu-se acasă, s’a abătut și pe la noĭ. Fig. A-ți abate ceva, a-ți cășuna, a-ți veni o dorință subită: ĭ-a abătut să plece. I-a abătut ca luĭ Drăgoĭ de oaste, l-a apucat o dorință súbită. – Barb. după fr.: a abate, a doborî; a se abate, a se ofili. V. deviez.

*abáte m., pl. țĭ (it. abáte și abbate, lat. ábbas, abbátis, vgr. abbás, d. sirianu abba, tată). La catolici, egumen, stareț. Titlu preuțesc.

abate vb. v. APUCA. CĂȘUNA. NĂZĂRI. VENI.

ABATE vb. 1. a devia, a muta, a schimba. (~ cursul unei ape.) 2. a se depărta, a devia, a divaga, a se îndepărta, (înv.) a (se) scăpăta. (S-a ~ de la subiect.) 3. a da, a se opri, a trece. (Se ~ în drum și pe la el.) 4. a sustrage. (Gîndurile îl ~ de la lucru.) 5. a călca, a contraveni, a încălca, a nesocoti, a viola, (înv.) a o păși, a sparge, a stropși, a știrbi. (Se ~ de la o lege.)

abáte, abat, vb. intranz., refl. – 1. A aduna, a strânge, a direcționa: „Și p-acela l-o mânat / S-abată oile-n sat. / Când oile le-abătea / Ei mare lege-i făcea” (Lenghel, 1985: 220). 2. (refl.) A se aduna, a se însoți, a se căsători. – Lat. abbattere (Șăineanu, DER, DEX). Cuv. rom. > sb. abati „a devia” (DER).

abáte, abat, vb. intranz., refl. – 1. A aduna, a strânge, a direcționa: „Și p-acela l-o mânat / S-abată oile-n sat. / Când oile le-abătea / Ei mare lege-i făcea” (Lenghel 1985: 220). 2. (refl.) A se aduna, a se însoți, a se căsători. – Lat. abbattere.

QUIDQUID DELIRANT REGES, PLECTUNTUR ACHIVI (lat.) orice le trăznește prin minte regilor se abate pe capul grecilor – Horațiu, „Epistulae”, I, 2, 14. Oamenii simpli au de suferit de pe urma nechibzuinței monarhilor.

A ABATE ATENȚIA (CUIVA DE LA CEVA): A distrage de la o preocupare.

A ABATE CURSUL RÂULUI: A schimba, direcția, sensul, evoluția.

A ABATE DE LA CALEA CEA BUNĂ (PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. și A abate de la calea cea dreaptă; A abate de la calea dreaptă; A abate de la drumul cel drept.

A ABATE DE LA CALEA CEA DREAPTĂ (PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. A abate de la calea cea bună.

A ABATE DE LA CALEA DREAPTĂ (PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. A abate de la calea cea dreaptă.

A ABATE DE LA DATORIE (PE CINEVA): A face, a determina să renunțe la o obligație, la o datorie.

A ABATE DE LA DRUMUL DREPT (PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. A abate de la calea cea dreaptă.

A ABATE DE LA O HOTĂRÂRE: A face, a determina să renunțe la o dorință, la un principiu, la o hotărâre.

A ABATE DE LA SUBIECT (PE CINEVA): A face, a determina să renunțe la o discuție, la o dezbatere, la un subiect.

A ABATE GÂNDURILE (CUIVA DE LA CEVA): A face, a determina pe cineva să nu se mai gândească la ceva.

ABÁTE1, abáți, s. m. ~ (din aram. abba (= tată), prin interm. gr. άββας și lat. abbas, -atis) [DRAE]