VALÉNȚĂ, valențe, s. f. 1. (Chim.) Număr egal cu numărul de atomi de hidrogen (sau echivalenți ai acestuia) cu care se poate combina un atom al unui anumit element sau al unui radical. ◊ Liniuță de valență (și eliptic) = semn grafic care marchează în formulele chimice legătura dintre atomii moleculelor. ♦ Forță de legătură între doi atomi ai unei molecule. 2. Fig. însușire, posibilitate (de dezvoltare). – Din fr. valence.

VALÉNȚĂ, valențe, s. f. 1. (Chim.) Mărime care indică capacitatea de combinare a elementelor și a radicalilor și care reprezintă numărul atomilor de hidrogen (sau de echivalenți ai acestuia) cu care se poate combina atomul elementului sau radicalul respectiv. ◊ Liniuță de valență (și eliptic) = semn grafic care marchează în formulele chimice legătura dintre atomii moleculelor. ♦ Forță de legătură între doi atomi ai unei molecule. 2. Fig. Însușire, posibilitate (de dezvoltare). – Din fr. valence.

VALÉNȚĂ, valențe, s. f. Forță de legătură între doi atomi ai unei molecule. Ionii, după cum se știe, au diferite valențe. MARINESCU, P. A. 55. ◊ (Și în expr. Liniuță de valență) Semn grafic care marchează legătura între atomii moleculelor în formulele chimice.

valénță s. f., g.-d. art. valénței; pl. valénțe

valénță s. f., g.-d. art. valénței; pl. valénțe

VALÉNȚĂ s. (CHIM.) valență auxiliară = valență coordinativă, valență secundară; valență coordinativă v. valență auxiliară; valență primară = valență principală; valență principală v. valență primară; valență secundară = valență auxiliară.

VALÉNȚĂ s.f. 1. Forța de legătură dintre doi atomi ai unei molecule. ♦ Semn grafic care marchează această legătură în formulele chimice. 2. (Fig.) Valoare, semnificație; posibilitate (de dezvoltare). [Cf. fr. valence, it. valenza].

VALÉNȚĂ s. f. 1. mărime care arată numărul de atomi de hidrogen (sau echivalenți ai acestuia) cu care se poate combina un atom al unui anumit element sau un radical. 2. (fig.) valoare, semnificație; posibilitate (de dezvoltare). 3. capacitate de combinare a unui cuvânt cu alte cuvinte, în funcție de conținutul noțional și semantic al acestuia. (< fr. valence)

Valența f. oraș în Spania: 254.000 loc. Universitate.

*valénță f., pl. e (lat. valentio, putere, d. valere, a avea vigoare). Chim. Valoare în combinațiune.

valénță s.f. Termen împrumutat din chimie, pentru a sugera că disponibilitățile de combinare a cuvintelor și mecanismele lor de combinare funcționează după un model asemănător celui din chimie. Valența este un concept care caracterizează cuvintele ca unități sintactice (S. Stati, 1972) indicând pentru fiecare cuvânt capacitatea lui de a stabili relații sintactice.

VALÉNȚĂ s. f. (cf. fr. valence, it. valenza): capacitate de combinare a unui cuvânt cu alte cuvinte, în funcție de conținutul noțional și semantic al acestuia. ◊ ~ expresívă: însușire, forță sau resursă internă a cuvintelor de a fi sugestive, plastice, vii, elocvente.