TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.

TURÁN, -Ă, turani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) de origine turcă sau uralo-altaică. – De la n. pr. Turan.

turán adj. m., s. m., pl. turáni; f. sg. turánă, pl. turáne

Turan n. alt nume dat Turkestanului (Turanian).

țurán, țuranuri, s.f. – (reg.) 1. Stâncă înaltă și prăpăstioasă (Lexic reg.). 2. Povârniș. ♦ (top.) Țurană, stâncă, pădure în Ungureni (Lăpuș) (Vișovan, 2008). (Maram., Bucov.). – Din țur „cuvânt care redă sunetul produs de căderea de la înălțime a unui șuvoi de apă” + suf. -an (MDA).

țurán, -uri, s.f. – Stâncă înaltă și prăpăstioasă (Lexic reg.) – Din țur „cuvânt care redă sunetul produs de căderea de la înălțime a unui șuvoi de apă” + -an.