GÎ́SCĂ, gîște, s. f. Pasăre domestică din ordinul palmipedelor, mai mare decît rața și care se crește pentru carne, untură și fulgi. Da a cui sînt gîștele alea de pe baltă? întrebă moș Ion. BUJOR, S. 174. Tocmai jumulea o gîscă nevastă-mea. ISPIRESCU, L. 368. ◊ Gîscă sălbatică = gîscă care trăiește în stare sălbatică și care se vînează pentru carnea ei bună de mîncat (Anser segetum). Mitrea Cocor a mai stat în pustie, ridicîndu-se din suferința lui, pînă ce au început a trece pe sub norii de toamnă gîștele sălbatice spre miazăzi. SADOVEANU, M. C. 52. Am cutezat a trage cu pușca și-n cîrdurile de gîște sălbatice ce trec mereu cu grămada d-a lungul Buzăului. ODOBESCU, S. III 23. ◊ (Familiar) Gîscă (bună) de jumulit v. jumuli. ◊ Expr. A strica orzul pe gîște = a dărui un lucru bun cuiva care nu știe să-l prețuiască. Altă gîscă (în ceea traistă) = asta-i altă vorbă, altă poveste, altă căciulă, (cu totul) altceva. Acum altă gîscă... să vorbim de critica de față... RUSSO, O. 88. ◊ Compuse: laba- (sau talpa-)gîștei = a) încrețiturile de la coada ochiului la persoanele în vîrstă; b) semnătură prin punerea degetului. Pune-ți talpa-gîștei pe zdelcă. ALECSANDRI, T. 830; c) scris neîngrijit cu pete de cerneală și mîzgălituri. Pesemne că noi, cum s-ar prinde, las’ că de scris, talpa-gîștei; dar apoi și de vorbit. CREANGĂ, A. 91. Mi-ai scris un răvaș plin de talpa-gîștei. ALECSANDRI, T. 1157; d) mică plantă erbacee cu flori mici roșii-purpurii (Geranium dissectum).