2. sur, -ă adj. (dacă e cuv. străvechĭ, d. lat. syrus, sirian, de unde ar veni și bg. sîrb. sur, a. î. Cp. cu vînăt, „venețian”, și it. turchino, albastru, adică „turcesc”. V. turchez). Cenușiŭ, vorbind despre păr: păr sur, om sur (cărunt, albit pe jumătate), lînă sură, cal sur (cu păru cenușiŭ pătat, care la bătrîneță se face alb). V. ser și sîngeap 2.