spălá (-l, -at), vb. – A curăța cu apă. – Mr. aspel, spilare, megl. spel, spilari, istr. spelu. Lat. perlavāre, cu s- lat. sau expresiv (Cipariu, Gram., 314; Cihac, I, 141; Meyer, Alb. St., IV, 99; Candrea, Éléments, 73; Crețu 369; Pușcariu 1613; Candrea-Dens., 936; REW 3044; Meyer-Lübke, ZRPh., XXVIII, 618), conservat numai în rom. (Rosetti, I, 171) și în alb. shpëljań (Philippide, II, 641). Această etimologie a fost respinsă de Densusianu, Rom., XXVI, 100, care propune lat. *expellāre, de la pellis, puțin convingător. Der. spălat, adj. (curățat cu apă; îngrijit, dichisit); spălat, s. n. (spălare); nespălat, s. m. (murdar, soios); spălător, adj. (care spală; s. n., cîrpă de bucătărie; s. n., lavabou); spălătoare, s. f. (lighean, vas de spălat); spălătoareasă (var. spălătoriță), s. f. (femeie care spală rufe); spălătorie, s. f. (s. f. (încăpere de spălat rufe); spălătură, s. f. (spălat; lături); spală-varză, s. m. (fanfaron); spălăci, vb. (a spăla prost, de mîntuială; refl., a-și pierde culoarea, a se decolora), cu suf. expresiv -ci (după Pușcariu, Dacor., III, 678, de la un lat. *experlavicāre); spălăcitură, s. f. (obiect decolorat; lături); spălăcioasă, s. f. (plantă, Senecio vernalis), transpunere a it. spellicciosa (Candrea), sau a numelui științific.