1) spor a., pl. urĭ (vsl. sporŭ, uger; bg. spor, abundanță). Creștere, augment: spor de veniturĭ, de forțe. Cu spor, fără spor, cu cîștig: a munci cu spor. A avea spor la lucru, a munci cu folos, ĭute și bine. A lua sporu vacilor, a le face să nu maĭ dea lapte (făcînd farmece, după credința poporuluĭ). V. mană.