sóră și (rar) suróră, pl. surorĭ și (vechĭ) sororĭ (lat. sŏror, de unde vine și vechea formă soru, ĭar suroră, din ac. sororem saŭ refăcut din pl. sorores; it. suora dim. sorella; sic. soru, pv. sor, fr. soeur. V. surată). Fiică a aceluĭașĭ tată și a aceleĭașĭ mame saŭ (dacă e vitrigă) numaĭ al unuĭa din eĭ față de altă soră saŭ de un frate. Epitet prietenesc adresat uneĭ femeĭ: adevărat să fie, soro? Titlu dat uneĭ călugărițe înainte de a fi numită „maĭcă”: sora Metania. Soră de caritate, îngrijitoare de bolnavĭ saŭ de rănițĭ. Soră de lapte, fată care a supt de la aceĭașĭ doĭcă de la care a supt și alt copil. Cele noŭă surori, muzele. Fig. Înrudit, asemenea: muzica e soră cu poezia. A mînca o bătaĭe soră cu moartea, a suferi o bătaĭe cruntă. – Vechĭ, azĭ vest și sor (din nom. soror) și soru-. În soru-mea, soru-ta, soru-sa și sor-mea, sor-ta, sor-sa, ĭar dacă ce consinderă eliziune din soră, atuncĭ se poate scrie sor’mea, sor’ta, sor’sa, ca și sor cu orĭ sor’cu.