RUG², ruguri, s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau în antichitate jertfele sau morții și, în evul mediu, condamnații la moarte. Podul rulant s-a prăbușit cu geamăt surd peste cazanul de plumb, turtindu-l complet... Din grămada enormă se înalță aburi ca dintr-un rug. SAHIA, N. 34. Gunoaie ca ruguri aprinse pentru jertfă ardeau răspîndind un fum acru pretutindeni. ANGHEL, PR. 110. Rugurile sacrificiilor, făcute în cinstea lui Zeus, ardeau pretutindeni. ANGHEL-IOSIF, C. L. 35. ◊ (Glumeț) Vreascurile n-apucaseră încă să se prefacă în jaratec și hribii nu fuseseră puși încă pe rug. HOGAȘ, M. N. 116. ◊ Fíg. De-al meu propriu vis mistuit, mă vaiet, Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări. EMINESCU, O. I 199.