RUG¹, (1, 2, 4) rugi, s. m., și (3) ruguri, s. n. 1. (Și în forma rug-de-mure) Mur¹. O fetișcană cu marama albă culegea mure tîrzii, din rugii înfloriți a doua oară. C. PETRESCU, S. 228. Cînd zorul primenelei sosește, cu pînze de flori pe cîmpii și bălării prin părăgini, rugii și troscotul se tîrăsc către colibă ș-o acopăr c-o velință răcoroasă. DELAVRANCEA, S. 163. Frunză verde rugi-de-mure, A mea casă-i subt pădure. ȘEZ. XXII 74. 2. Măcieș. 3. Tulpina unor plante; viță. Se strecurau sîrmele de aur ale lunii prin rugurile viței sălbatice. SADOVEANU, O. I 518. 4. Compus: rug-de-munte (sau rug-de-zmeură) = zmeur.