PONÓR, ponoare, s. n. Coastă prăpăstioasă formată prin prăbușirea, ruperea sau alunecarea unor straturi; povîrniș. V. rîpă. Spre dreapta, se adîncea un ponor. SADOVEANU, V. F. 44. A trecut întîi o boare Pe deasupra viilor, Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. TOPÎRCEANU, P. 150. S-au aflat la Movilău De Codreanul cela rău Că se primblă prin ponoare, Prin potice fără soare. ALECSANDRI, P. P. 86.