ponór n., pl. oare (vsl. po-norŭ, locu unde un rîŭ se ascunde supt pămînt, d. nyrati, a se scufunda; sîrb. ceh. ponor. V. năruĭ și norcă). Est. Costișă surpată, prăpăstioasă: umbla lupu pin ponoare (V. tihăraĭe). Geogr. Unirea a doŭă doline evoluate la forma uneĭ elipse lunguĭețe în terenurĭ calcaroase, gipsoase orĭ cloro-sodice.