pínten și (maĭ rar) píntene m. (vsl. pentino, pinten, d. pento, călcîĭ, pento, semn ponto, pedică, peti-pinon, răstignesc. V. pripon, opintesc). Rotiță de metal fixată la călcîĭu călăreților ca să ațîțe calu la mers. Lovitură de pinten: a da, a trage pintenĭ caluluĭ. Unghie ascuțită cu care se apără cocoșu și pe care o aŭ și găinile bătrîne și alte galinacee. Bot ascuțit și ferecat la unele corăbiĭ de războĭ în vechime. Bot. Vîrf cu care se termină cálicele saŭ corola unor florĭ. Prov. Dă-țĭ, popă, pinteniĭ și bate ĭapa cu călcîĭele, dă cuĭva un lucru care-țĭ trebuĭe, și rabdă la nevoĭe.