MÚNCĂ, munci, s. f. 1. Activitate a omului îndreptată spre un scop, în procesul căreia omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor lui. În Republica Populară Romînă munca este o datorie și o chestiune de onoare pentru fiecare cetățean capabil de muncă, după principiul «cine nu muncește nu mănîncă». CONST. R.P.R. 13. Munca e pulsul de viață al omenirii, e biruința veacurilor viitoare. SADOVEANU, O. VI 337. În mai, cînd rozele-nfloresc... Popoarele sărbătoresc A muncii sfîntă sărbătoare. DEMETRESCU, O. 80. Și cu muncă mai puțină va fi lan mai roditor, Cînd descoperiri mărețe vor sta lumii de-ajutor. BELDICEANU, P. 126. ◊ (Ec. pol.) Forță de muncă v. forță. Muncă abstractă = cheltuire de forță de muncă omenească socotită în general și care creează valoarea mărfurilor. O valoare de întrebuințare, un bun, nu are deci valoare decît pentru că în el se află concretizată sau materializată muncă omenească abstractă. MARX, C. I 72. Muncă concretă = cheltuire de forță de muncă omenească într-o. formă specială, îndreptată către un anumit scop și care creează valoarea de întrebuințare a mărfii. Orice muncă este, pe de altă parte, cheltuire de forță de muncă omenească într-o formă specială, îndreptată asupra unui scop anumit, și în această calitate a ei de muncă utilă concretă ea produce valori de întrebuințare. MARX, C. I 79. Oamenii muncii = toți cei care muncesc permanent cu brațele sau cu mintea într-un sector al producției. Protecția muncii = ansamblul măsurilor luate pentru a evita accidente de muncă, a asigura desfășurarea activității muncitorilor în condițiile cele mai bune. Muncă în acord v. acord. Muncă salariată v. salariat. Muncă calificată v. calificat. Diviziunea muncii v. diviziune. ◊ Expr. A cuprinde munca = a face față cu succes, a îndeplini cu succes anumite sarcini de îndrumare sau de conducere. A scoate din muncă = a îndepărta pe cineva dintr-un anumit post. 2. Efort de a realiza ceva; osteneală, strădanie. Stilul artistic al lui Eminescu este rezultatul unei munci îndelungate de selectare a materialului din limba comună. ROSETTI, S. I, 37. Toți aceia care vorbe mari aruncă Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă. EMINESCU, O. I 151. ♦ Ocupație, îndeletnicire. Care muncă mi-e mai dragă? Munca cea de haiducie. ALECSANDRI, P. P. 290. ♦ (La pl.) Lucrul cîmpului; muncă agricolă. O să vii să ne rogi să sărim să-ți facem muncile-n primăvară. SANDU-ALDEA, D. N. 209. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțîind. COȘBUC, P. I 47. Văzui oameni... Cu plugurile la munci. ALECSANDRI, P. P. 285. 3. Folosul material agonisit prin lucru; agonisită. Cînd își aducea ea aminte de puicele cele nadolence și baghete, de vinișorul din cramă, de răsipa ce s-a făcut cu munca ei... crăpa de ciudă. CREANGĂ, P. 12. Munca-ne de zece ani Pun p-o haină de purtare. BOLLIAC, O. 203. 4. (Învechit, mai ales la pl.) Torturi, cazne. Muncile cele groaznice ale usturimei. ISPIRESCU, U. 78. Și-n temniță să-i bagi, Și la muncă să-i ții Pîn-or pieri de vii! TEODORESCU, P. P. 106. ♦ (Rar) Suferință, chin. Cîte munci, cîte necazuri... Inimi, soarta hotărește să răbdați. CONACHI, P. 82. 5. (Numai în expr.) Muncă silnică = pedeapsă care se aplică pentru fapte penale grave, pentru crime (pronunțată printr-o hotărîre judecătorească). Didina... îl orbește, riscînd astfel să fie arestată și să meargă la munca silnică. GHEREA, ST. CR. I 366.