MÁNTĂ, mante, s. f. (Rar) Mantie. Ca-ntr-un cuib ne-om pituli Și-astă mantă largă, tainic, pe-amîndoi ne va-nveli. DAVILA, V. V. 30. La pieptu-i manta neagră în falduri și-o adună, Movili de frunze-n drumu-i le spulberă de sună. EMINESCU, O. I 92. ◊ Fig. Dar a nopții neagră mantă peste dealuri se lățește, La apus se adun norii, se întind ca un veștmînt. ALEXANDRESCU, P. 135.