línge (líng, líns), vb. – 1. A atinge cu limba. – 2. A linchi. – 3. A măguli, a peria, a adula. – Mr. (a)lingu, (a)limșu, (a)lindzire, megl. ling, istr. ling, lins, linje. Lat. lĭngĕre (Pușcariu 978; Candrea-Dens., 999; REW 5066; Pascu, I, 32), cf. v. it. lingere (friul. lenzi, sicil. lingiri, sard. linghere, cf. Battisti, III, 2238). Der. lingău, s. m. (linge-blide; parazit); linge-talere, s. m. (lipitoare, parazit); lingăi, vb. (Trans., a linguși); lingăreț, adj. (lacom, hulpav); lingări, vb. (a fi parazit, a mînca pe spinarea altuia; a păcăli, a linguși); lingăritură, s. f. (înv., lingușitură, măgulitură); linguși, vb. (a peria, a înșela, a adula), cu suf. expresiv -și; lingușeală, s. f. (lingușire, adulație, josnicie); lingușitor, adj. (mincinos, care lingușește); prelinge, vb. (a linge; a se scurge, a curge un lichid care scapă dintr-un recipient poros sau spart, refl., a aluneca), cu pref. pre-.