láur m. (lat. laurus, it. alloro, vfr. lor, [nfr. laurier], pv. laur [sp. pg. laurel], pg. lauro). Datură (numită și laur porcesc). A fi mîncat laur, a fi înebunit. Neol. Dafin, un arbore perpetuŭ verde, simbol al gloriiĭ. Fig. Pl. Glorie: a te acoperi de laurĭ, a repurta laurĭ. A te culca pe lauriĭ dobîndițĭ, a nu maĭ lucra după ce aĭ obținut succes.