ÍNIMĂ, inimi, s. f. I. 1. Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracțiile sale ritmice, circulația sângelui în organism, la om și la animalele superioare; cord¹. ♦ Piept. 2. (Pop.) Stomac, burtă, pântece, rânză. ◊ Expr. A (mai) prinde (la) inimă = a scăpa de senzația de slăbiciune după ce a mâncat, a se (mai) întrema, a (mai) căpăta putere. Pe inima goală = cu stomacul gol, fără să fi mâncat ceva. A (se) simți greu la inimă = a-i fi greață, a-i veni să verse. 3. (La cărțile de joc) Cupă². 4. Piesă sau organ de mașină care are o formă asemănătoare cu o inimă (I 1). II. Fig. 1. Inima (I 1) considerată ca sediu al sentimentelor umane: a) (În legătură cu bucurii, plăceri) I s-a bucurat inima când a auzit vestea cea bună. ◊ Loc. adv. După (sau pe) voia (sau pofta) inimii = după plac, nestingherit, cum îi e dorința. Cu (sau din) toată inima sau cu dragă inimă = cu tot sufletul, cu foarte mare și sinceră plăcere. ◊ Expr. A râde inima în cineva sau a-i râde cuiva inima = a fi bucuros, satisfăcut, mulțumit. A unge (pe cineva) la inimă = a face (cuiva) plăcere; a încânta, a bucura (pe cineva). Cât îi cere (cuiva) inima = atât cât vrea, cât poftește, cât are plăcere. A-i merge (cuiva ceva) la inimă = a-i plăcea (ceva) foarte mult. A-și călca pe inimă = a renunța la propriul punct de vedere, la propria opinie sau plăcere. (A fi) cu inima ușoară = (a fi) fără griji, bine dispus, cu conștiința împăcată. b) (În legătură cu suferințe, dureri, necazuri) Îl doare la inimă când vede atâta risipă. ◊ Expr. A seca (sau a arde, a frige pe cineva) la inimă = a provoca (cuiva) o durere morală, o supărare mare. A i se rupe (sau a-i rupe cuiva) inima = a-i fi milă de cineva. A i se topi inima = a suferi foarte tare. A se sfârși la inimă = a se îmbolnăvi, a muri de durere, a fi copleșit de durere. A avea ceva pe inimă = a fi chinuit de un gând neîmpărtășit, a avea o taină în suflet. A-și răcori inima = a spune ce are pe suflet, a-și descărca sufletul. A pune (ceva) la inimă = a se supăra (pentru ceva) mai mult decât merită. A-i strica (cuiva) inima = a-i spulbera (cuiva) buna dispoziție, a indispune (pe cineva), a mâhni (pe cineva). A rămâne cu inima friptă = a rămâne mâhnit, dezolat, îndurerat. Parcă mi-a trecut (sau mi-a dat cu) un fier ars (sau roșu) prin inimă, se spune când cineva primește pe neașteptate o veste tristă sau când îl cuprinde o durere fizică în mod brusc. Inimă albastră = suflet trist, îndurerat; tristețe, melancolie, mâhnire, deprimare; furie, ciudă, mânie, necaz. Inimă rea = mâhnire, durere, amărăciune. A-și face (sau a-i face cuiva) inimă rea = a se mâhni (sau a mâhni pe cineva). c) (În legătură cu sentimente de iubire) Inima-mi zboară la tine. ◊ Expr. A avea (pe cineva) în (sau la) inimă = a iubi (pe cineva). A-i rămâne (cuiva) inima la... = a rămâne cu gândul la cineva sau la ceva care i-a plăcut. A avea tragere de inimă (pentru...) sau a-l trage (pe cineva) inima să... = a se simți atras să facă ceva. d) (În legătură cu bunătatea sau răutatea cuiva, în loc. și în expr.) Inimă dreaptă = om drept, cinstit, corect. Inimă de aur = om bun. Slab de inimă = milos, impresionabil, influențabil. Cu inimă = bun, milos, înțelegător, uman. A avea inimă bună (sau de aur) sau a fi bun la inimă (sau cu inima bună) = a fi bun, milos, înțelegător, darnic. A avea inima deschisă = a fi sincer, cinstit. A spune de la (sau din) inimă = a spune cu toată sinceritatea, fără reticențe, a vorbi deschis, fără rezerve. A avea inima largă = a fi mărinimos, milos, darnic. A se muia la inimă sau a (i) se înmuia (cuiva) inima = a deveni bun, milos; a se îndupleca. A nu-l lăsa pe cineva inima să..., se spune când cineva nu-și poate opri pornirile bune, acțiunile generoase. (A fi om) de inimă = (a fi om) bun, săritor. A fi fără inimă sau a fi rău (sau câinos, negru) la inimă = a fi rău, înrăit. (A avea) inimă haină (sau sălbatică) = (a fi) crud, neînțelegător, dușmănos, rău. (A avea) inimă de piatră (sau împietrită) = (a fi) nesimțitor, rău, fără suflet, rece. A i se împietri cuiva inima = a deveni insensibil la orice durere sau bucurie, a fi lipsit de omenie. e) (În legătură cu instincte sau presimțiri) Îmi spune inima că s-a întâmplat o nenorocire. f) (În legătură cu curajul, cu îndrăzneala sau cu energia, cu puterea de voință sau de acțiune a cuiva) Înfruntă pericolul cu inimă rece. ◊ Cu inimă = (loc. adv.) energic, cu viață; (loc. adj. și adv.) inimos, curajos; pasionat. ◊ Expr. A(-și) pierde inima = a-și pierde curajul, speranța, a se descuraja. A-și lua inima în dinți = a-și face curaj, a se hotărî să întreprindă ceva. A-i veni (cuiva) inima la loc, se spune când cineva își recapătă calmul, echilibrul și curajul după un moment de emoție sau de spaimă. A (mai) prinde (la) inimă = a căpăta (din nou) putere, curaj, a se restabili sufletește, a nu-i mai fi teamă. A-i ține cuiva inima = a încuraja, a consola pe cineva. A i se face (cuiva) inima cât un purice = a-i fi (cuiva) frică de ceva; a se descuraja. A i se tăia inima = a-și pierde curajul. 2. Inima (I 1) considerată ca centru și simbol al vieții sufletești. L-am șters din inimă. ◊ Loc. adv. Din inimă sau din toată inima, din adâncul inimii = din tot sufletul, cu toată puterea sufletească. ◊ Expr. (A fi) cu inima împăcată = (a fi) cu conștiința împăcată, liniștită, curată. III. Fig. 1. Caracter, fire. Seamănă cu tatăl lui la chip și la inimă. 2. Ființă, om, individ. Înflăcărarea a cuprins toate inimile. IV. P. anal. 1. Mijloc, centru, interior. ◊ Expr. (Ir.) A rupe inima târgului = a) a cumpăra ce este mai prost, a face o afacere proastă; b) a impresiona cu ceva foarte tare. 2. Piesă sau element de construcție care ocupă un loc central într-un sistem tehnic sau într-un element al acestuia. ◊ Inima carului (sau a căruței) = partea din mijloc a carului (sau a căruței), care leagă osia de dinainte cu cea de dinapoi. 3. Partea din interior a unei plante, a unei legume, a unui fruct; miez. 4. Partea cea mai importantă, esențială a unui lucru. [Pl. și: (înv.) inime. – Var.: ínemă s. f.] – Lat. anima.