grápă f., pl. e, rar grăpĭ (rudă cu bg. graba, greblă, și grapa, grunț, cĭupitură de vărsat; sîrb. hrape și rapa, cĭupiturĭ de vărsat, hrapati, a vorbi răgușit. V. grăbesc, răpesc, gripcă. Cp. cu hrapă). Un aparat agricol compus din mărăcinĭ și spinĭ de acoperit sămînța și netezit bulgăriĭ sfărămațĭ maĭ înainte de boroană (pe alocurĭ tot una cu „boroană”). A te ținea grapă de cineva, a te ținea de el, a nu-l slăbi de loc, a te ținea scaĭ (cață, gîrbă, lipcă). Vechĭ. Apărătoare de gratiĭ de fer mobilă la poarta unuĭ castel. Steag, oaste.