GRÁNIC, granice, s. n. 1. Bigă specială folosită pe șlepuri. 2. Troliu folosit în operațiile de foraj. – Din germ. Kranich.

GRÁNIC, granice, s. n. 1. Bigă specială folosită pe șlepuri. 2. Troliu folosit în operațiile de foraj. – Din germ. Kranich.

GRÁNIC, granice, s. n. Aparat format dintr-un cablu înfășurat pe o tobă care, învîrtindu-se în jurul axei sale, deplasează greutatea fixată la capătul cel liber al cablului; troliu. În schele duduie ziua întreagă tractoarele grele, granicele perfecționate, mașinile de tot felul. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2800.

gránic s. n., pl. gránice

gránic s. n., pl. gránice

GRÁNIC adj. v. troliu.

GRÁNIC s.n. Macara folosită pentru deplasarea unor greutăți pe verticală; troliu. [< germ. Kranich].

GRÁNIC s. n. macara pentru deplasarea unor greutăți pe verticală; troliu. (< germ. Kranich)

GRÁNIC ~ce n. Troliu întrebuințat în operațiile de foraj. /<germ. Kranich

Granic m. rîu în Azia-Mică, victoria lui Alexandru cel Mare asupra lui Dariu în 334 a. Cr.

2) cráĭnic și gráĭnic n., pl. e (germ. kranich și krahn, „cocor” și „elevator”, ca și fr. crône, id., d. flam. kran, ol. kraan, id). Pop. Elevator. – La Hațeg (GrS. 1937, 187) gránic, un fel de macara care ridică peatra moriĭ. V. gruĭ 2).

*gránic, V. craĭnic 2.