FRANC3, -Ă, franci, -ce, adj. (Despre oameni) Care are un caracter sincer, loial, cinstit; care spune pe față, deschis, ceea ce gândește; (despre înfățișarea sau manifestările cuiva) care trădează un astfel de caracter. ♦ (Despre acțiuni) Loial, cinstit. [Var.: franș, -ă adj.] – Din fr. franc.

FRANC4, -Ă, franci, -ce, s. m. pl., adj. 1. S. m. pl. Uniune de triburi din grupul germanilor apuseni, care trăiau în sec. III pe cursul inferior și mijlociu al Rinului și care, în sec. V, au cucerit aproape toată Galia și au creat statul franc. 2. Adj. Care aparține francilor4 (1), privitor la franci4 (1). – Din fr. franc.

FRANȘ, -Ă adj. v. franc3.

FRÂNC, -Ă, frânci, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Nume generic dat în trecut la noi occidentalilor de origine latină. – Lat. Francus.

FRANC3, -Ă, franci, -ce, adj. (Despre oameni) Care are un caracter sincer, loial, cinstit; care spune pe față, fără înconjur, ceea ce gândește; (despre înfățișarea sau manifestările cuiva) care trădează un astfel de caracter. ♦ (Despre acțiuni) Loial, cinstit. [Var.: franș, -ă adj.] – Din fr. franc.

FRANC4, -Ă, franci, -ce, s. m. pl., adj. 1. S. m. pl. Uniune de triburi din grupul germanilor apuseni, care trăiau în sec. III pe cursul inferior și mijlociu al Rinului și care, în sec. V, au cucerit aproape toată Galia și au creat statul franc. 2. Adj. Care aparține francilor4 (1), privitor la franci4 (1). – Din fr. franc.

FRANȘ, -Ă adj. v. franc3.

FRÂNC, -Ă, frânci, -ce, s. m. și f. (Adesea adjectival) Nume generic dat odinioară la noi occidentalilor de origine latină. – Lat. Francus.

FRANC2, -Ă adj. (Franțuzism, despre persoane) Care are un caracter sincer, care spune pe față, fără înconjur, ceea ce gîndește; deschis; (despre manifestări ale oamenilor) care trădează un astfel de caracter. Bunătatea inimii sale se vedea scrisă pe figura-i francă și plăcută. FILIMON, C. 181. ◊ Fig. Îl respectam și-l admiram, robit... de inima lui francă. GALACTION, O. I 100. ♦ (Despre acțiuni) Loial, cinstit. Planul se schimbase: fusese franc și voinicesc, acum devenise mișelesc. GHICA, S. 111.

FRÎNC, -Ă, frînci, -e, adj. Nume generic dat odinioară la noi occidentalilor latini. Da-n caic cine era? Era Căpitan-pașa, Baș-agaoa turcilor, Măcelarul frîncilor. ALECSANDRI, P. P. 124. ◊ (Adjectival) Timpii împăraților frînci din Constantinopol. ODOBESCU, S. I 222.

franc1 (loial, referitor la franci) adj. m., pl. franci; f. fráncă, pl. fránce

franc2 (monedă, portaltoi, nume etnic) s. m., pl. franci

!frânc (înv.) s. m., pl. frânci

!frấncă (înv.) s. f., g.-d. art. frấncei; pl. frấnce

franc (loial, care aparține francilor) adj. m., pl. franci; f. sg. fráncă, pl. fránce

franc (monedă, portaltoi, nume de popor) s. m., pl. franci

frânc s. m., adj. m., pl. frânci; f. sg. frâncă, g.-d. art. frâncei, pl. frânce

FRANC adj. v. cinstit, neprefăcut, sincer.

FRANC adv. v. fățiș.

FRANC, -Ă adj. Sincer; neascuns, deschis; cinstit, loial. [Var. franș, -ă adj. / < it. franco, fr. franc].

FRANȘ, -Ă adj. v. franc.

FRANC4, -Ă adj. sincer, loial, cinstit. (< fr. franc)

FRANC3, -Ă adj. s. m. (locuitor) dintr-o uniune de triburi germane, care trăiau în sec. III, pe cursul inferior al Rinului. ◊ (s. f.) limbă germanică vorbită la început de franci, cuceritorii Galiei. (< fr. franc, franque)

frînc (frấnci), s. m. – Gal, francez. – Mr. frangu, megl. frenc. It. franco sau ngr. φράγϰος (Tagliavini, Arch. Rom., XXI, 375). Der. din sl. frǫgŭ (Miklosich, Slaw., Elem., 51; Byhan 310; DAR) este mai puțin probabilă. Sec. XVII, înv. Este dublet al lui franc, adj., din fr. franc. Der. frîncesc, adj. (înv., francez, gal); frîncește, adv. (înv., în franceză, în latină); frînghie (var. frenghie), s. f. (înv., brocart), din tc. frengi (Șeineanu, II, 175); cf. sb. frȅnga; frențe (var. (s)frînție, (s)frenție, (s)frinție), s. f. (sifilis), din mag. franc „(morb) galic” (DAR; Gáldi, Dict., 130), cf. sb., cr. frȁnca; (s)frințit, s. m. (sifilitic); francez, s. m., din it. francese; franțuz, s. m., din germ. Franzose (Borcea 188), în parte prin intermediul sb., rus. francuz (Sanzewitsch 203); franțuzesc, adj. (francez); franțuzește, adv. (în franceză); franțuzi, vb. (a-i imita pe francezi); (s)franțuzit, adj. (care imită pe francezi); franțuzism, s. n. (galicism); franțuzoaică, s. f. (femeie care face parte din populația Franței); frîncușe, s. f. (varietate de struguri albi); franca, vb. (a plăti taxele de transport), din fr. franchir, dar refăcut după franc; franchețe, s. f. (sinceritate), din it. franchezza; franco, adv. (în care cheltuielile de transport sînt cuprinse în prețul de vînzare). Cf. franzelă, farmazon.

FRANC1 ~că (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care nu tăinuiește nimic; dispus a-și exprima gândurile fără a le ascunde; deschis; neprefăcut; sincer. Atitudine ~că. 2) și adverbial (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă claritate în exprimare; prezentat în mod direct. Surâs ~. 3) (despre acțiuni) Care corespunde legilor de onoare și probitate; în conformitate cu onoarea și probitatea morală; onest; cinstit. /<fr. franc

FRANC2 ~că (~ci, ~ce) ist. Care aparține francilor; referitor la franci. Limbă ~că. /<fr. franc

franc a. și adv. deschis, sincer: caracter franc, vorbește franc.

franc a. ce ține de națiunea Francilor: monarhie francă; limbă francă, jargon amestecat (din franceza, italiana, spaniola și araba) ce vorbesc levantinii din Mediterana.

France (Anatole) m. eminent romancier și critic francez de un stil clar și de o ironie delicată: Crima lui Sylvestre Bonnard (1844-1924).

Franci m. pl. popor germanic care invadă Galia în sec. III și IV, s’așeză într’însa și dete numele său Franței («Țara Francilor»).

Frânci m. pl. 1. nume generic al Europenilor în special a-l celor de rasă latină în Orient: măcelarul Frâncilor POP. de Frânci e lăudată BOL.; 2. pl. Francezi sau Italieni: a risipit cu Cavalerii negri a Francilor armată AL. [Lat. medieval FRANCUS]. V. Franci.

*Franc, -ă s. (fr. Franc, mlat. Francus, Franc, în opoz. cu serv. Cp. cu Român, care, în Munt. a însemnat și „serv”. V. Frînc). Membru al poporuluĭ Francilor (sec. 5 după Hr.). Numele Francejilor și Italienilor, apoĭ al tuturor Europenilor în Orient în evu mediŭ și chear și azĭ. Jidan spaniol în Orient. O monetă de argint în greutate de 5 grame, considerată ca unitate monetară a sistemeĭ metrice latine. Pl. Fam. Banĭ: a umbla după francĭ. Adj. Al Francilor. Europenesc. Limba francă, un jargon rezultat din amestecu limbiĭ franceze, italiene, proventale, spaniole și arabe, pe care-l vorbesc pescariĭ în Mediterana. Azĭ, în compozițiune, înseamnă „francez”: dicționar franco-românesc. Adv. Cu francheță, cu lealitate: a vorbi franc. (Fals franș). – Moneta numită franc îșĭ trage numele de la o veche monetă romană numită livră. Aceasta îșĭ perduse din greutate în seculu 6, și de aceĭa Carol cel Mare o înlocui pintr’o noŭă livră de 20 solizi (un solid, fr. sou, e 5 centime). Această livră s’a numit „livra franceză” (pe scurt: franc) și, ca și precedenta, era numaĭ o monetă de socotit. Maĭ tîrziŭ, cînd s’aŭ bătut monete reale de 20 de solizĭ (dinarĭ), li s’a dat pin analogie numele de francĭ. Eĭ eraŭ de aur și de argint. Ceĭ de aur aŭ apărut întîĭa oară la 1360 supt regele Franciiĭ Ĭon II cel Bun, care era reprezentat călare, și aveaŭ inscripțiunea „Francorum rex”, regele Francilor. Maĭ pe urmă, Carol V, punînd să se bată aceĭașĭ dinarĭ, dar cu figura luĭ reprezentată pe jos, aĭ luĭ Ion s’aŭ numit „francĭ cu cal”, ĭar aĭ luĭ Carol „francĭ pe jos”. Supt Ludovic XI, această monetă nu s’a maĭ fabricat. Primiĭ francĭ de argint aŭ fost bătuțĭ supt Enric II, care porunci să se facă și jumătățĭ și sferturĭ de franc. De la aceștĭ francĭ vine numele franculuĭ actual. Franc e cuvîntu popular în România și greșit i se zice oficial leŭ noŭ saŭ numaĭ leŭ. „Leu” era vechea monetă de 40 de parale și nu trebuĭe să i se amestece numele cu francu. Cum se zice franc în Elveția și’n Belgia și nu se confundă cu francu francez, tot așa i se poate păstra și la noĭ numele pe care i-l păstrează poporu și care există și’n frăncărie, a frăncui și împușcă-franc.

Frînc, -ă s. (mlat. Francus). Vechĭ. Franc. Eŭropean de rasă latină, maĭ ales italiană. V. franc.

franc adj. v. CINSTIT. NEPREFĂCUT. SINCER.

FRANC adv. deschis, direct, fățiș, sincer, (înv.) aievea, avedere, (fig.) neted, verde. (I-a spus ~ tot ce avea de spus.)

Jeune France (cuv. fr. „Franța tânără”), grupare muzicală constituită în 1935 la Paris și reunind compozitorii: Yves Baudrier (inițiatorul acțiunii), Olovier Messiaen, André Jolivet și Daniel Lesur. Primul concert organizat de grupul J.F. are loc la 4 iunie 1936 în sala Gaveau. În „Manifest”, cei patru creatori își propun cultivarea unei muzici expresive, generoase, depărtată în egală măsură de acceptarea unor norme conservatoare cât și de revoluționarea tehnicilor de compoziție. Fiecare membru al grupării își dezvoltă o personalitate componistică distinctă, independentă, trăsătura comună fiind conservarea unui „spirit de sinceritate absolută” și a „sentimentului necesității întoarcerii la uman”.

frânc, frânci, s.m. – Francez (Bârlea, 1924); nume generic dat odinioară, la noi, occidentalilor de origine latină. ♦ (onom.) Frănc, Franc, Frânc, Frâncău, Frâncu, nume de familie (64 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. francus (DEX, MDA); dublet al lui franc, din fr. franc (DER).

FORT-DE-FRANCE [for də frãs], oraș, port la M. Caraibilor, centrul ad-tiv al ins. Martinica, situat în SV Ins.; 100 mii loc. (1990). Aeroport internațional. Încălț., zahăr, conserve de fructe și rom. În 1839 a fost distrus parțial de un cutremur, iar în 1890, de incendii. Vechiul nume: Fort-Royal.

FRANCE [frã:s], Anatole (pseud. lui Anatole François Thibault) (1844-1924), scriitor francez. Erudit, gânditor sceptic, ironist subtil, îndrăgostit de frumusețea antică, a criticat cu vigoare moravurile societății. Maestru al prozei franceze („Crima lui Sylvestre Bonnard”, „Thaïs”, „Ospătăria <La regina Pédauque>”, ciclul „Istoria contemporană”, „Insula pinguinilor”, „Afacerea Crainquebille”, „Zeilor le este sete”). Premiul Nobel (1921).

FRANCE [frã:s], Henri de ~ (1911-1986), inventator francez. Realizator al procedeului de televiziune color SECAM brevetat în 1956. A fost adoptat de Franța și U.R.S.S. și de majoritatea țărilor est-europene (1966) pentru emisiunile color de televiziune.

FRANCE PRESSE [frã:s pres] (Agence ~; AFP), principale agenție de presă din Franța, cu sediul la Paris. Înființată în 1944 (ca succesoare a agenției Havas).

ÎLE-DE-FRANCE [il də frã:s] 1. Provoncie istorică în N Franței Centrale, în zona bazinului parizian, centrul unificator al Regatului Francez, constituind astăzi o regiune ce regrupează Parisul și departamentele vecine; supr.: 12.012 km2; 10,9 mil. loc. (1993). 2. Denumirea ins. Mauritius între 1715 și 1814.

MARIE DE FRANCE [mari de frəs] (1154-1189), prima poetă franceză cunoscută. A creat tipul de poem narativ „lai”, cu o largă răspândire ulterioară („Caprifoiul”, „Lanval”). Prelucrări ale operelor lui Esop.

PORT-DE-FRANCE v. Nouméa.

PRESSES UNIVERSITAIRES DE FRANCE (P.U.F.) [pres üniversitér də frã:], societate editorială și de librării, fondată în 1921 de un grup de profesori universitari, sub conducerea lui M. Caullery, membru al Acad. Franceze; printre publicațiile ei se numără cunoscuta serie „Que sais-je?”, lansată în 1941 de P. Angoulvent.

ROISSY-EN-FRANCE [ruas ẽ frãs], com. la NE de Paris (Val-d’Oise); 2.054 loc. (1989). Aici se găsește cel mai important aeroport francez (Charles de Gaulle) dat în folosință în 1974.

LÍNGUA FRÁNCA s. f. 1. Limbă comună care consta din italiană amestecată cu elemente din franceză, provensală, spaniolă, greacă, turcă și arabă, vorbită în trecut în porturile mediteraneene. 2. Limbă folosită drept mijloc de comunicare comun între persoane vorbitoare de diverse limbi. (loc. it. = limbă francă4, cu înțelesul „europeană”) [AHDEL, MW]