finister sn [At: DN3 / Pl: ~e / E: ger Finisterre] (Ggf; liv) Promontoriu.

finistér s. n., pl. finistére

FINISTÉR s.n. (Liv.) Promontoriu, cap. [Cf. Finisterre – promontoriu la extremitatea nord-vestică a Europei].

FINISTÉR s. n. promontoriu. (cf. Finisterre)

Finister n. 1. cap la N.-V. Spaniei, pe litoralul Atlanticului; 2. numele unui departament francez (în Bretagne) cu 773.000 loc.