DÚBĂ², dube, s. f. (Regional) 1. Luntre mică de pescuit, construită dintr-un trunchi de stejar scobit; barcă, lotcă. Poate-or urca [peștii] singuri în dube, fiindcă noi n-om pescui pentru tine. DAVIDOGLU, O. 87. 2. Putină îngropată în pămînt sau groapă căptușită cu lemn, în care se țin pieile de tăbăcit împreună cu materialul tanant.