brúmă (brúme), s. f. – 1. Chiciură, promoroacă. – 2. Strat fin strălucitor care acoperă unele fructe proaspete, cînd sînt gata coapte. – 3. (În expresia ce bruma) Nimic, cantitate neînsemnată, mică. – Mr., megl. brumă. Lat. brūma „timp de iarnă” (Diez, Gramm., I, 91; Pușcariu 224; REW 1335; Candrea-Dens., 185; DAR); cf. alb. brumë „chiciură” (Meyer 49), fr. brume, cat. broma, prov., sp., port. bruma; în general în rom. cu sensul de „ceață”. Der. bruma, vb. (a acoperi cu chiciură); brumar, s. m. (brumar mic, octombrie; brumar mare, noiembrie); brumărel, adj. (cenușiu); brumărel, s. m. (octombrie); brumărele, s. f. pl. (plantă ornamentală, Phlox paniculata); brumăriu, adj. (cenușiu; varietate de struguri); brumat, adj. (acoperit cu chiciură; cenușiu; prost dispus); brumatic, adj. (friguros); brumos, adj. (rece, acoperit cu brumă fină, cețos); îmbruma, vb. (a acoperi cu chiciură).