ȚĂRCUÍ, țărcuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A adăposti, a închide vitele, oile într-un țarc (1). 2. P. gener. A împrejmui, a îngrădi. – Țarc + suf. -ui.

ȚĂRCUÍ, țărcuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A adăposti, a închide vitele, oile într-un țarc (1). 2. P. gener. A împrejmui, a îngrădi. – Țarc + suf. -ui.

ȚĂRCUÍ, țărcuiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Cu privire la animale) A închide, a adăposti într-un țarc. De prin șure ori de prin țarini... mînate din urmă, toate [vitele] erau adunate și țărcuite departe de sat. ANGHEL, PR. 109. 2. A împrejmui, a îngrădi. Am ajuns într-o poiană țărcuită larg de sălcii vechi. SADOVEANU, A. L. 139. Hai, copii, la cei stejari, Să tăiem niscaiva pari, Țara să ne-o țărcuim Și de iezme s-o ferim. ALECSANDRI, P. P. 246.

țărcuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țărcuiésc, imperf. 3 sg. țărcuiá; conj. prez. 3 să țărcuiáscă

țărcuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țărcuiésc, imperf. 3 sg. țărcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. țărcuiáscă

ȚĂRCUÍ vb. v. împrejmui, închide, înconjura, îngrădi.

A ȚĂRCUÍ ~iésc tranz. 1) (vite, oi etc.) A închide într-un țarc. 2) A prevedea cu un țarc (de jur împrejur); a îngrădi. /țarc + suf. ~ui

țărcuì v. a îngrădi, a ocroti: țara să ne-o țărcuim și de iezme s’o ferim. POP.

țărcuĭésc v. tr. (d. țarc). Rar. Îngrădesc.

țărcui vb. v. ÎMPREJMUI. ÎNCHIDE. ÎNCONJURA. ÎNGRĂDI.