țága-țága (pron. țaγa-țaγa, adică cu g amestecat cu h, ca la Grecĭ și Rușĭ), interj. care arată zădărîrea saŭ cicăleala: tacĭ odată și nu maĭ tot țaga-țaga toată ziŭa! (Mold.).

ȚAGA 1. – s. Țagu. Z. diac 1623 (Cat mold II) și s. ard. 2. Țagoi, Neagoe, țig. (AO XIX 167). 3. Cont. cu Țugulea: Țăgule boier (Sd XIX 45).