ȘTEMUÍ, ștemuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi sau a presa marginea unei table nituite sau marginea capetelor de nit, pentru a asigura etanșeitatea îmbinării. – Din germ. stemmen.

ȘTEMUÍ, ștemuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi sau a presa marginea unei table nituite sau marginea capetelor de nit, pentru a asigura etanșeitatea îmbinării. – Din germ. stemmen.

ȘTEMUÍ, ștemuiesc, vb. IV. Tranz. A lovi (cu o daltă specială) marginea unei table nituite sau marginea capetelor de nit, pentru ă asigura etanșeitatea îmbinării.

ștemuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștemuiésc, imperf. 3 sg. ștemuiá; conj. prez. 3 să ștemuiáscă

ștemuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ștemuiésc, imperf. 3 sg. ștemuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ștemuiáscă

ȘTEMUÍT s. v. ștemuire.

ȘTEMUÍ vb. tr. a etanșa marginile tablelor nituite, cu ajutorul unei unelte speciale. (după germ. stemmen)

A ȘTEMUÍ ~iésc tranz. (piese de tablă sau de metal) A îmbina rigid prin îndoirea și presarea marginilor sau prin nituire. /<germ. stemmen

ȘTEMUIT s. (TEHN.) matare, ștemuire. (~ metalului.)