ÎMPUNGĂTÓR, -OÁRE, împungători, -oare, adj. (Reg.) 1. Care împunge, care are vârful ascuțit. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Pătrunzător, scrutător. ♦ Fig. (Despre vorbe) Înțepător, mușcător. 2. (Despre vite cornute) Care are năravul de a lovi cu coarnele, care împunge (2); împungaci. – Împung (prez. ind. al lui împunge) + suf. -ător.

ÎMPUNGĂTÓR, -OÁRE, împungători, -oare, adj. (Reg.) 1. Care împunge, care are vârful ascuțit. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Pătrunzător, scrutător. ♦ Fig. (Despre vorbe) Înțepător, mușcător. 2. (Despre vite cornute) Care are năravul de a lovi cu coarnele, care împunge (2); împungaci. – Împung (prez. ind. al lui împunge) + suf. -ător.

ÎMPUNGĂTÓR, -OÁRE, împungători, -oare, adj. (Rar) Care împunge. Șerpe mare o venit, Jumătate m-o-nghițit, Jumătate nu mă poate... De sulițe-mpungătoare. ȘEZ. I 45. ♦ Fig. Pătrunzător, scrutător. Stoica Cerneț ridică ochii împungători, dar îndată i se îmblînzi înfățișarea, cînd văzu pe Nastasia în preajmă. SADOVEANU, M. C. 128. ♦ Fig. (Despre vorbe) Înțepător, mușcător, ofensator. După ce-și arătară antipatia lor în public prin vorbe amare și împungătoare... împrejurările îi aduse îndată a și-o arăta prin fapte. BĂLCESCU, O. II 268.

împungătór adj. m., pl. împungătóri; f. sg. și pl. împungătoáre

împungătór adj. m., pl. împungătóri; f. sg. și pl. împungătoáre

ÎMPUNGĂTÓR adj. (înv.) împungaci, pungător. (O vită ~oare.)

ÎMPUNGĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre vite cornute) Care împunge. 2) fig. (despre ochi, privire) Care străpunge; pătrunzător; ager. 3) fig. (despre vorbe) Care conține aluzii răutăcioase; înțepător; mușcător; corosiv; usturător; îmbolditor; pișcător. Glumă ~oare. /a împinge + suf. ~ător

ÎMPUNGĂTOR adj. (înv.) împungaci, pungător. (O vită ~.)