ȚUICUIÁLĂ, țuicuieli, s. f. (Fam.) Faptul de a se țuicui; țuicăreală. [Pr.: -cu-ia-] – Țuicui + suf. -eală.

ȚUICUIÁLĂ, țuicuieli, s. f. Faptul de a se țuicui; țuicăreală. [Pr.: -cu-ia-] – Țuicui + suf. -eală.

ȚUICUIÁLĂ, țuicuieli, s. f. Țuicăreală.

țuicuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. țuicuiélii; pl. țuicuiéli

țuicuiálă s. f., g.-d. art. țuicuiélii; pl. țuicuiéli

ȚUICUIÁLĂ s. v. țuicăreală.

ȚUICUIALĂ s. țuicăreală.