ȚÚICĂ, țuici, s. f. Băutură alcoolică obținută prin fermentarea și distilarea prunelor sau (mai rar) a altor fructe. N-am mai pus țuică-n gură de nici nu mai țiu minte. REBREANU, R. I 198. S-a apucat și el... de tras la mahorcă și de chilit la țuică și holercă de parc-o mistuia focul. CREANGĂ, P. 325. Iar miroși a țuică, iar ai ciupit din bani. CONTEMPORANUL, VI_II 117. ◊ O țuică = a) o porție de țuică (cît încape într-un păhăruț). Vă servim o țuică? C. PETRESCU, C. V. 61. A băut o țuică mai mult? A fost prea cald? Nici el nu știe. BASSARABESCU, S. N. 13; b) clondirul împreună cu băutura. Atunci soacra cea mare pune găina cu talger cu tot... c-o țuică (o garafioară cît un păhăruț), mai pune lingură, cuțit și alte mîncări bune. SEVASTOS, N. 158. ◊ Expr. Cu țuica-n nas = beat, amețit, afumat. Mogoș... intră cu țuica-n nas. DAVIDOGLU, M. 82. ♦ Cazan de țuică = alambic. Se clatină și duzii din uliță de aburul cumplit, dulce, al cazanului de țuică. DUMITRIU, N. 230.