ȚOLÍNC, țolince, s. n. (Regional; și în forma țolincă) Țol². Luară țolincile rupte de pe lăviți și înveliră pe Ioana. SADOVEANU, O. III 16. Le iei pîn’și țolincul, de tremur, sărmăneii, de frig. CONTEMPORANUL, VI_II 102. – Variantă: țolíncă, țolinci, s. f.