țóță, țóțe, s.f. (reg.) grămadă de coceni.

țóță f., pl. e (din aceĭașĭ răd. cu țuțuĭan, cĭoc, cĭucă ș. a., precum și cu alb. tsutsă, fetișoară). Gorj. Glugă (piramidă) de cocenĭ.

ȚOȚĂ subst. olt. (claie de snopi). 1. Radu Țoțăi, în genitiv, olt. (16 B... ). 2. Țoțea, fain. act. 3. Țoțoc (ib.) Țoțoi s. 4. Țoțoș Radul (17 B I 479).